Ieremia 6
6
1„Să fugă fiii care vin
Din ramura lui Beniamin!
Cei din Ierusalim, fugiți,
Fugiți și nu vă mai opriți!
Cei din Tecoa, să sunați
Din trâmbiți și să ridicați –
Lângă Bet-Hacherem – un semn!
Să faceți precum vă îndemn,
Căci de la miazănoapte-apare
Nenorociri și prăpăd mare.
2Pe cea frumoasă, subțirică,
Ce-i e, Sionului, drept fiică,
Nenorociri se prăvălesc
Și-ndată ele-o nimicesc!
3Ceata păstorilor se-adună
În juru-i, iar ei au să-și pună,
Îndată, corturile lor,
Veghind asupra turmelor.”
4Vă pregătiți s-o atacați,
S-o bateți și să o luați!
S-o atacăm, fără cruțare,
Chiar ziua, în amiaza mare!”
„O, vai are a fi de noi,
Căci ziua scade, iar apoi,
Umbrele serii se lungesc
Și negurile ne-ncolțesc.”
5„Haidem dar, noaptea să pornim
Și-n contra ei să ne suim,
Zdrobind palatele domnești
Și casele împărătești!”
6„Căci cu un glas răsunător,
Cel care-i Domn al oștilor
A spus în acest fel: „Tăiați
Copacii toți și ridicați
Șanțuri, ca să împrejmuim
Cetatea din Ierusalim!
Ea e cetatea răzvrătită
Ce trebuie-a fi pedepsită!
Ea e cetatea cea în care
Se află multă apăsare.
7Precum țâșnește apa până
Când se revarsă din fântână,
Așa țâșnește, din cetate,
Nemărginita-i răutate.
Doar silnicie și prăpăd,
Între ale ei ziduri, văd.
Durere mare-n ea găsesc,
Care privirea Mi-o rănesc.
8Ierusalime, ia aminte
La ale Mele-nvățăminte
Și caută să te porți bine,
Să nu Mă-ndepărtez de tine,
S-ajungi o țară pustiită
Ce nu mai este locuită!”
9„Cu glasul Său răsunător,
Cel care-i Domn al oștilor
A cuvântat în acest fel:
„Am să aleg, din Israel –
În urmă – doar o rămășiță,
Precum ciorchinii de pe viță
Care în vie s-au aflat,
Culesul când s-a terminat.
Puneți din nou, mâna pe ea
Și faceți dar, asemenea
Culegătorului de vițe
Cari pune mâna pe mlădițe.”
10„Cui trebuie să îi vorbesc?
Pe cine, martor, să-l găsesc?”
Urechea lor surdă se-arată,
Căci împrejur nu e tăiată.
În stare nu-s să ia aminte,
Iar ale Domnului cuvinte
Sunt o ocară pentru ei,
Pentru toți oamenii acei.
11Iată, a Domnului mânie,
Asupră-ne, gata-i să vie.
De ea, umplut eu mă simțesc
Și nu pot să o mai opresc.”
„Toarnă-o peste-un copil aflat
În uliță. Toarnă-o de-ndat’,
Asupra adunărilor
Ce sunt ale tinerilor;
Căci prinși, atuncea, au să fie
Bărbatul și a lui soție
Și cel care-i bătrân aflat
Și cel de zile încărcat.
12Casele lor vor fi luate
Ca altora să fie date.
La fel va fi cu-al lor ogor
Și-apoi și cu soațele lor,
Când mâna Mea se va întinde
Și-a Mea mânie va cuprinde
Țara întreagă și pe cei
Cari sunt locuitori ai ei.
Așa va fi căci, negreșit,
Domnul e Cel care-a vorbit.”
13„De la cel mic, pân la cel mare,
Lacom se-arată fiecare.
De la proroc – fără-ndoială –
Și pân’ la preot, toți înșeală.
14Chip ușuratic dovedesc,
Atunci când ei se îngrijesc
De rana fiicei cea pe care
Sărmanul Meu popor o are,
Zicând mereu: „Pace se face!”
Și totuși, nu e nici o pace!
15Sunt rușinați și nu sunt buni
Căci săvârșesc doar urâciuni.
Cu toate-acestea, nu e cine
Ca să roșească de rușine.
De-aceea, are să se vadă
Precum că ei toți au să cadă,
Cu cei ce cad și răsturnați –
Curând – vor fi acei bărbați,
Căci Domnul are să-i lovească
Atunci când o să-i pedepsească.
Așa va fi căci, negreșit,
Domnul e Cel care-a vorbit.”
16„Așa vorbește Dumnezeu:
„Un sfat, voiesc să vă dau Eu:
Ieșiți în drumuri, vă uitați
Jur împrejur și întrebați:
„Care este vechea cărare
Și care-i calea bună, oare?”
Umblați pe ea și-o să găsiți
Odihna care o doriți,
Odihna bună, cea de care,
Sufletul vost’, nevoie, are!”
Dar ei răspund, la vorba Mea:
„Nu vrem ca să umblăm pe ea!”
17„Niște străjeri pun, peste voi:
„Fiți cu luare-aminte-apoi,
La cetele străjerilor,
La sunetul trâmbiței lor!”
Dar ei răspund, lipsiți de minte:
„Nu vrem ca să luăm aminte!”
18„De-aceea neamuri, ascultați!
Popoarelor, seama luați
La ce va fi în viitor,
La ce-o să li se-ntâmple lor!
19Ascultă și tu vântule,
Precum și tu, pământule!
Are să vadă-ntreaga fire
Cum am s-aduc nenorocire
Peste acest întreg popor,
Ca rod al gândurilor lor,
Căci ei nu au luat aminte
La ale Mele-nvățăminte
Și pentru că nu au luat
În seamă Legea ce le-am dat.
20Tămâia Îmi trebuie Mie,
Care din Seba o să vie?
De trestie mirositoare,
Credeți că am nevoie oare,
Ce dintr-o țară-ndepărtată
Adusă e, spre a-Mi fi dată?
Arderi de tot, care se fac,
Aflați că nu Îmi sunt pe plac.
Jertfele voastre, să se știe
Că nu Îmi sunt plăcute Mie.”
21De-aceea, Domnul a venit
Și-n felu-acesta a vorbit:
„Iată, luați cu toți aminte,
Căci îi voi pune înainte
Ăstui popor, cu bună știre –
Curând – pietre de poticnire,
De cari părinții se lovesc
Iar ai lor fii se poticnesc
Cu prieteni și vecini din țară
Și-n felu-acesta au să piară.”
22„Așa vorbește Domnul: „Iată
Că dintr-o țară-ndepărtată,
De la un capăt de pământ,
Vin niște oameni care sânt
Din miazănoapte. Un neam mare
Se-arată de la depărtare.
23De arc și scut sunt sprijiniți;
Sunt fără milă și cumpliți.
Pe cai puternici călăresc
Și către tine se pornesc
Să simți focul războiului,
Tu, fiică a Sionului!”
24„La vuietul venirii lor,
Scade tăria brațelor
Și-o groază mare-apoi ne paște,
Ca pe femeia care naște.”
25„Să nu vă duceți pe ogoare
Și nici pe drum sau pe cărare!
Acolo este sabia
Vrăjmașului. Fugiți de ea,
Căci numai spaimă răspândește,
Jur împrejur, când se rotește!
26Astfel, tu – fiica cea pe care
Sărmanul meu popor o are –
Numai în sac te învelește,
Stai în cenușă și jelește!
Plânge amar, până târziu,
Ca după singurul tău fiu!
Pe negândite, cade-apoi
Pustiitorul, peste noi.”
27„De pază, te pusesem Eu,
Să stai peste poporul Meu.
Drept cetățuie să îi fii
Și ale lui căi să le știi.
Necontenit să-l cercetezi
Și-asupra lui să priveghezi.
28Dar toți sunt niște răzvrătiți.
Sunt niște bârfitori vădiți.
Sunt fier precum sunt și aramă
Și sunt stricați, de bună seamă.
29Foalele ard, plumbu-i topit,
Dar zgura nu s-a dezlipit.
Degeaba vreau să curățesc
De zgură, că nu izbutesc.”
30„De-aceea se vor fi chemat
„Argint, de Domnul, lepădat.”
Selectat acum:
Ieremia 6: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca