Îndată, Ghedeon – cel care
Și Ierubal, drept nume, are –
De dimineață a pornit,
Cu tot poporul, și-a venit
La un izvor, Harod chemat,
Unde apoi s-au așezat.
La miazănoapte-n fața lui,
Era a Madianului
Tabără toată, adunată
În valea care e aflată
La poalele culmii pe care
Dealul chemat More o are.
Domnul, lui Ghedeon, i-a spus:
„Poporul care l-ai adus,
E mult prea mult, acum când vreau,
Pe Madian, ca să îl dau
În mâna voastră. Nu cumva,
Să se gândească cineva
Și să se laude apoi –
Când va fi gata ăst război –
Zicând că „Numai mâna mea,
Izbândă, a putut să-mi dea!”
Du-te acum, în fața lui,
Și spune-așa, poporului:
„Acela care e fricos
Și plin de teamă, ne-ndoios,
Să se întoarcă înapoi
Și să se depărteze-apoi,
De muntele Galaadului!”
Când auziră vorba lui,
Îndată, două’șidouă mii,
Din ai lui Israel copii,
Se-ntoarseră și au plecat,
Astfel încât s-au ridicat
Cei ce-au fost gata de război,
La zece mii de inși apoi.
Domnul, lui Ghedeon, i-a spus:
„Și-acum sunt mulți oameni în plus.
La apă, să pogori, cu ei,
Și-am să-i aleg Eu, pe acei
Cari trebuie să te-nsoțească
În lupta ce o să pornească.
Cel despre care-ți spun: „E bine
Să meargă-alăturea de tine”,
Deoparte trebuie a-l pune.
Cel despre care îți voi spune
Că „nu va merge la război”,
Lasă-l să plece înapoi.”
La apă, Ghedeon s-a dus,
Cu-al său popor, iar Domnu-a spus:
„Pe toți cei care limpăiesc
Apa, precum obișnuiesc
Câinii să bea, deoparte-i pune,
Să vezi câți au să ți se-adune.
Să îi desparți de cei ce stau
Îngenuncheați, când apă beau.
Cei care, apă, limpăiau
Și cari, din palmă, o sorbeau,
A fi trei sute, s-au vădit.
Restul, în schimb, s-au dovedit
Că, în genunchi dar, au căzut,
Atunci când, apă, au băut.
Domnul, la Sine, l-a chemat,
Pe Ghedeon și-a cuvântat:
„Cei care apă-au limpăit –
Și cari, trei sute, s-au vădit –
Sunt cei care te însoțesc.
Prin ei, am să vă mântuiesc
Din mâna Madianului.
Să lași, restul poporului,
Să se întoarcă fiecare,
Apoi, la casa ce o are.”
Îndată, Ghedeon s-a dus
Și-a împlinit ce i s-a spus.
Numai merinde-a adunat
Și trâmbițele le-a luat,
Din mâinile poporului
Când i-a trimis la cortul lui
Pe fiecare, iar apoi,
El și-a oprit pentru război,
Pe cei trei sute, cum – cu cale –
Domnul găsise. Jos, în vale,
Madianiții se aflau,
În tabără, și așteptau.
În timpul nopții, a venit
Domnul și astfel i-a vorbit,
Lui Ghedeon: „Hai, scoală-te,
Și-n tabără, pogoară-te,
Căci iată, am găsit o cale,
Să o las pradă, mâinii tale!
Dacă ți-e frică și de vrei,
Cu tine, poți ca să îl iei
Pe Pura, al tău slujitor.
În a Madianiților
Tabără-n urmă, să pătrunzi,
Și-acolo, bine să te-ascunzi,
Ca să-i auzi tot ce vorbesc,
Căci astfel ți se întăresc
Brațele-apoi.” El a pornit,
Fiind de Pura însoțit,
Și da al nopții văl ascuns
A reușit de a ajuns
Până la prima strajă care,
Drept pază, tabăra o are.
În vale, erau răspândiți
Madianiți și-Ameleciți,
Precum și cei care-au venit
Din țările din Răsărit.
Ca și lăcustele păreau,
Căci mulți, în număr, ei erau,
Iar numărul cămilelor
Părea nisipul mărilor.
Când Ghedeon – neobservat –
Sosit-a și s-a așezat
La pândă, doi ostași erau
Mai la oparte, și vorbeau.
Unul din ei, atunci, a zis,
Tovarășului său: „Un vis,
Foarte ciudat, eu am avut.
O turtă-n vis mi-a apărut –
Din orz – ce se rostogolea,
Și-n Madian, ea pătrundea.
În tabără, când a venit,
La cort s-a dus și l-a lovit.
Cortul, atunci, s-a răsturnat
Și-ndată fost-a dărâmat.”
Al său tovarăș a răspuns,
Adânc, de visul său, pătruns:
„Visul ne spune-acum ceva.
Iar turta nu e altceva
Decât o sabie pe care –
Desigur – Ghedeon o are.
El, pe Ioas, îl are tată,
Iar sabia-i, la el aflată,
Căci după cum văd, el e cel
Care-i bărbat, în Israel.”
Când Ghedeon a auzit
Visul și cum s-a tâlcuit,
Jos, l-a pământ, s-a aruncat
Și-n tabără s-a înturnat –
La Israel – zicând apoi:
„Sculați și haideți la război,
Căci Domnul – după al Său plan –
Ni-l dă în mâini pe Madian!”
Pe oamenii ce-l însoțeau –
Și care trei sute erau –
În trei cete, i-a împărțit.
Cu trâmbițe i-a dăruit
Și cu ulcioare goale-n care,
Făclii, aprins-au fiecare.
Apoi le-a zis: „Să știți dar bine,
Să faceți toți, la fel ca mine!
Când vom pătrunde mai apoi,
În tabără, aș vrea ca voi
Să faceți tot ce ați văzut
Că eu, atunci, voi fi făcut!
Când va suna trâmbița mea,
Faceți și voi, asemenea:
Din trâmbițe deci, să sunați,
Când taberei, ocol îi dați.
„Sabia Domnului” apoi,
Mai trebuie să strigați voi –
Tare, cu toți, la un ison –
„Și sabia lui Ghedeon!”
Ceata, în fruntea căreia
Chiar Ghedeon însuși ședea,
Avea o sută de bărbați,
Cu toții bine înarmați.
Când noaptea s-a-njumătățit,
Spre tabără ei au pornit,
Căci cetele de păzitori
Cari stau de strajă până-n zori,
Tocmai atuncea s-au schimbat
Și liniștea s-a așezat.
Când Ghedeon a năvălit –
De ai săi oameni însoțit –
Din trâmbiță a răsunat
Și-al său ulcior l-a aruncat.
Cele trei cete au făcut,
Îndată, tot ce au văzut:
În mâna stângă au luat
Făcliile și-au apucat –
Cu dreapta – trâmbițele-n care
Suflat-au cu putere mare.
Apoi, așa cum învățară,
„Sabia Domnului!”, strigară –
Puternic, toți – la un ison,
„Și Sabia lui Ghedeon!”
Apoi, cu toții s-au retras
Și-n așteptare au rămas.
Tabăra, însă, s-a trezit,
Părând că a înnebunit:
Înspăimântați, toți alergau
De colo colo, și țipau.
Cele trei cete cari veniră
Cu Ghedeon și-l însoțiră –
Și care-n ele-aveau cuprinși
Un număr de trei sute inși –
Din nou, din trâmbițe-au sunat
Și-aceleași vorbe le-au strigat.
Domnul, atuncea, a făcut
Astfel încât de s-au bătut
Madianiții cu toți cei
Aflați în tabără la ei.
Tabăra s-a împrăștiat
Și-nspăimântați au alergat
Oștenii Madianului.
În felu-acesta, oastea lui,
Pân’ la Bet-Șita a fugit,
Înspre hotarul străjuit
De-Abel-Mehola, loc aflat
Către Țerera, spre Tabat.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
