Atunci, Îngerul Domnului
A mers de i s-a arătat,
Lui Ghedeon, și-a cuvântat:
„Viteazule, Domnu-i cu tine!”
El l-a privit atunci, mai bine,
Și a-ntrebat: „Dar, domnul meu,
Dacă, cu noi, e Dumnezeu,
Să-mi spui atuncea, cum se poate
Să ni se-ntâmple-aceste toate?
Unde-s minunile făcute
În vremile de mult trecute,
Minuni de care amintesc
Părinții noștri când vorbesc
Și ne întreabă, tot mereu:
„Nu ne-a scos, oare, Dumnezeu
Din a Egiptului robie?”
Acum, ce poate să mai fie?
Iată că Domnul ne-a uitat,
Ne-a părăsit și ne-a lăsat
În mâinile vrăjmașilor,
Ale Madianiților!”
Domnul, atuncea, l-a privit
Și-n felu-acesta, i-a vorbit:
„Pleacă de-ndată – ce mai stai? –
Doar cu puterea ce o ai,
Și izbăvește-n acest fel –
De Madian – pe Israel!
Du-te, după cuvântul Meu,
Căci oare nu te trimit Eu?”
Dar Ghedeon nu se clintea,
Ci L-a-ntrebat: „Cum aș putea,
Pe Israel, să-l izbăvesc,
Așa sărman cum mă găsesc?
Familia mea – precum se știe –
Se trage, după seminție,
Din cele mai sărace case
Care se află în Manase;
Iar dintre toți – la tatăl meu –
Află căci cel mai mic, sunt eu.”
Domnul a zis: „Pricepe bine,
Căci Eu voi fi, mereu, cu tine
Și astfel, ai să reușești,
Pe Madian, să îl zdrobești.”