„Vă spun dar, frații mei, să știți,
Învățători mulți, să nu fiți,
Pentru că aspră se arată,
Atunci, a noastră judecată.
În multe feluri, toți greșim;
Un lucru, trebuie să știm:
Dacă un om nu a greșit,
În vorbă, e desăvârșit,
Putând să țină-n mâna lui,
Mereu, frâiele trupului.
Dacă – de pildă – cailor,
Vom pune frâie-n gura lor,
Putem, ușor, să-i cârmuim
Și al lor trup să-l stăpânim.
Corăbiile-apoi sunt mari
Și-mpinse sunt, de vânturi tari;
Totuși, o cârmă mică poate
A le struni, precum socoate
Cârmaciul, după gustul lui.
La fel, și limba omului:
Un mădular mic se vădește,
Dar cu mari lucruri se fălește.
Căci, un foc mic, iute se-ntinde
Și o pădure mare-aprinde.
Limba-i un foc, s-aveți dar știre,
E-o lume de nelegiuire.
Ea este mădularul care,
Mereu, aduce întinare,
Trupului nostru. Când o prinde
Focul gheenei, ea cuprinde,
Pe negândite-a vieții roată.
Omul ajuns-a ca să poată
Să îmblânzească păsări, fiare,
Viețuitoarele din mare,
Dar limba, n-o să reușească,
Nicicând, ca să o îmblânzească,
Pentru că ea e răul care
Nu poți să-l ții în înfrânare
Și-n cumpătare să se poarte,
Căci are-n ea otrăvi de moarte.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
