Dragii mei frați, doresc să știți,
Că trebuie ca să priviți,
Cu bucurie, fiecare,
Orișice fel de încercare,
Ce se abate, peste voi,
Ca unii care știți apoi,
Cum că, credința arătată,
Prin ele, vă este-ncercată,
Mărindu-vă, prin încercare,
Puterea voastră, de răbdare.
Apoi, știți bine că răbdarea
Își va desăvârși lucrarea,
Pentru ca, la sfârșit, să fiți –
Cu toți – întregi, desăvârșiți
Și nici o lipsă – cineva –
Să nu aibă apoi, cumva.
Dacă vreunuia-i lipsește
Înțelepciunea, trebuiește
S-o ceară de la Dumnezeu,
Pentru că El o dă, mereu,
Cu mână largă, tuturor
Acelora care o vor.
Au s-o primească fiecare,
Căci El o dă fără mustrare.
S-o cereți doar, cu stăruință,
Să arătați multă credință
Și nu cumva să vă-ndoiți.
Cel care se-ndoiește, știți,
Că seamănă cu valul mării,
Purtat spre necuprinsul zării,
De vântul care s-a iscat
Și-l tulbură, neîncetat.
Un om de-acesta, nu cumva,
S-aștepte a primi, ceva,
Din partea Domnului, căci el
S-a dovedit, în acest fel,
Nehotărât și schimbător,
Pe calea lui. Deci fraților