„Vai”, zice Domnul, „de cei care
Copii sunt – plini de ne-ascultare –
Cari răzvrătiți s-au arătat
Căci legăminte-au încheiat
Care nu vin din Duhul Meu
Și-astfel, păcătuiesc mereu!
Prin tot ceea ce au lucrat,
Ei strâng păcat după păcat!
Făr’ să Mă-ntrebe, bunăoară,
Către Egipt ei se pogoară,
Cătând un adăpost al lor,
La umbra Egiptenilor,
Și ocrotirea ce putea
Doar Faraonul să le-o dea!
Dar va rămâne de rușine
Și ocrotirea care vine
Din partea Faraonului,
Precum și al Egiptului
Loc de-adăpost, căci a lui țară
O să se facă de ocară.
Căci voievozii au ajuns
Pân’ la Țoan și au pătruns
În Hanes cei ce se vădeau
Cum că ai lui trimiși erau.
Însă cu toții au să vadă
Că vor cădea, rușinii, pradă,
Din pricina unui popor
Cari nu le e de ajutor,
Ci spre rușinea lor se-arată
Și spre ocară, totodată.”
Aceasta e o prorocie,
Pentru un timp ce va să vie.
În miazăzi ea se arată,
Spre dobitoace, îndreptată:
Printr-un ținut ce-i strâmtorat
Și în necazuri înglodat –
Pe unde leul viața-și ține,
De unde doar leoaica vine,
Cu șarpele cel zburător
Și cu năpârca-n urma lor –
Au să își ducă bogăția,
Precum și toată visteria,
Pe spatele măgarilor
Și pe cel al cămilelor,
La un popor cari, ne-ndoios,
N-o să le fie de folos.
Căci ajutorul așteptat
Cari de Egipt le este dat,
Nu e decât deșertăciune
De-aceea eu și pot a spune
Că ajutorul dobândit
Doar „zarvă mare s-a vădit,
Însă ispravă, nicidecum”.
Domnul a zis: „Du-te acum
Și-apoi în fața lor să vii
Cu o tăbliță și să scrii
Aceste lucruri. Ia aminte
Și-n carte pune-aste cuvinte,
Pentru că ele, mărturie,
Vor rămânea, pentru vecie.
Să scrii dar, astfel: „Negreșit,
Acest popor e răzvrătit.
Fii mincinoși se dovedesc,
Niște copii cari nu voiesc
S-asculte Legea Domnului
Și a păzi porunca Lui.
Ei zis-au văzătorilor:
„Să nu vedeți!” Prorocilor
Le-au spus: „Să nu mai prorociți
Vreun adevăr, ci să vestiți
Lucruri care ne măgulesc
Și-nchipuite se vădesc!
Așa că, dați-vă din drum!
Plecați de pe cărare-acum!
În pace, ne lăsați cu Cel
Cari Sfânt Îi, e lui Israel!”
De-aceea, Sfântul Cel pe care
Neamul lui Israel Îl are,
În acest fel a cuvântat:
„Pentru că voi ați lepădat
Acest cuvânt și am văzut
Că-n vicleșug v-ați încrezut
Și-n silnicie – căci voiți,
Sprijin, în ele, să găsiți –
Astă nelegiuire-apoi,
Are să fie, pentru voi,
Spărtura care șubrezește
Zidul și cari îl prăbușește
Pe negândite, dintr-o dat’:
Este zdrobit, cum e sfărmat
Un vas care a fost făcut,
De către un olar, din lut.
Spart, fără milă, este el,
Încât apoi, din vasu-acel
Nu mai rămâne chiar nimic.
Un ciob măcar, oricât de mic,
Nu mai rămâne, ca să poți,
Foc, dintr-o vatră, să mai scoți,
Sau ca să mergi cu el în mână,
Și să iei apă din fântână.”
Căci Dumnezeul Cel pe care,
Drept Sfânt, Israelul Îl are,
A spus așa: „Vă dau odihnă,
Pentru ca-n liniște și-n tihnă,
Voi, mântuirea, s-o primiți.
Tăria voastră o găsiți
Doar în încredere, precum
Și în seninătate-acum.”
Voi, însă, nu v-ați învoit,
Ci-n felu-acesta ați vorbit:
„Nu! Căci pe cai fugi-vom noi!”–
„De-aceea, chiar veți fugi voi!” –
„Pe cai iuți, noi vom călări!” –
„De-aceea, vă vor urmări
Cei care-aleargă după voi,
Pe cai, cu mult mai iuți apoi.
O mie, veți fugi speriați,
De-un singur om amenințați.
Când cinci inși se vor înălța
Și când vă vor amenința,
Cu toții veți fugi apoi,
Până când veți rămânea voi,
Asemenea unui stâlp care
Se află pe un munte mare,
Sau asemenea steagului
Aflat pe coama dealului.”
„Dar Dumnezeu o să voiască,
De voi, să Se milostivească.
În bunătatea Lui cea mare,
O să arate îndurare,
Căci El e drept, necontenit.
De cei care-au nădăjduit
În El, ferice o să fie,
De-acum și până-n veșnicie!
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
