Țara are să se jelească.
Oamenii ei au să tânjească,
Cu fiarele pământului
Și păsările cerului.
Chiar peștii mări-aflate-n țară,
În vremea ‘ceea, au să piară.
Dar să nu certe nimenea,
Pe altul și de-asemenea
Nimeni să nu fi cutezat,
Pe altul de a-l fi mustrat,
Pentru că-ntregul tău popor
Este asemenea celor
Care – precum se dovedesc –
Cu preoții doar, se sfădesc.
Ai să te poticnești, pe loc,
Ziua, și-apoi al tău proroc
O să pățească tot la fel,
Căci se va poticni și el,
Noaptea. Au să se repezească,
Pe mama ta, s-o nimicească.
Piere-a poporului ființă,
Căci lipsă e, de cunoștință.
De cunoștință, ai uitat,
De-aceea fi-vei lepădat,
Iar preot, nu ai să-Mi mai fii.
Pentru că n-ai vrut să te ții
De Legile lui Dumnezeu,
Pe-ai tăi copii, îi uit și Eu!
Cu cât mai mult s-au înmulțit,
Cu-atât ei au păcătuit.
De-aceea, iată ce-am să fac:
Slava-n ocară le-o prefac.
Ei se hrănesc din jertfe date
Pentru-ale neamului păcate.
Lacomi se-arată, peste fire,
Pentru a lui nelegiuire.
Dar și soarta preotului
Va fi ca a poporului.
Pedeapsă va fi căpătat
Așa după cum a umblat.
Am să îi dau răsplată dreaptă,
După cum cere a lui faptă.
Au să mănânce, ne-ncetat,
Dar nu se vor fi săturat.
Cu toate că au să curvească,
Totuși, nu au să se-nmulțească,
Pentru că ei au părăsit
Ceea ce Domnu-a poruncit.
Curvia-ntâi și-apoi la fel,
Mustul – alăturea de el
Având tăria vinului –
Răpesc mințile omului.
Cel care e popor al Meu,
Un lemn, întreabă, tot mereu,
Iar un toiag se dovedește
Precum că-i cel ce-i prorocește,
Pentru că duhul de curvire
Îl duce-acum în rătăcire
Și e necredincios, mereu,
Celui ce-i este Dumnezeu.
Jertfe aduce-acest popor,
Pe vârfurile munților.
Pe dealuri ‘nalte, sub stejari,
Plopi, terebinți, sunt locuri cari
La ars tămâie folosesc,
Căci umbră bună dăruiesc.
Fiicele voastre, iar apoi
Nurorile ce sunt cu voi,
A fi prea curve, se vădesc.
Nu pot ca să le pedepsesc
Pe fiice și nurori, căci voi
Sunteți cei cari se duc apoi,
Deoparte, jertfe aducând,
Alături desfrânate-având,
Care în templu se găsesc.
Oameni-aceștia se vădesc
Lipsiți de minte. A lor fire
Îi duce doar către pieire.
Dacă curvește Israel,
Iuda să nu facă la fel.
Iuda măcar, mereu, să cate,
Nevinovat să se arate.
Către Ghigal, să nu plecați,
La Bet-Aven să nu urcați,
Nici nu jurați, zicând – mereu –
„Viu este Domnul Dumnezeu!”
Iată că-ntregul Israel
Dă din picioare-acum, la fel
Ca o mânzată dovedită
Precum că este ne-mblânzită.
Și pe pășuni întinse, el,
Păscut să fie, ca un miel,
De către Domnul Dumnezeu!
Iată că Efraim, mereu,
De idoli s-a lipit și-i place.
De-aceea-ți zic: lasă-l în pace!
Să bea, abia au încetat
Și la curvie s-au dedat.
Aceia cari îi cârmuiesc,
Lacomi a fi, se dovedesc.
Într-adevăr, precum văd bine,
Lacomi sunt ei, după rușine!
Strânși fi-vor de aripi de vânt,
Căci de rușine dați ei sânt,
Cu-altarele cele pe care
Întregul lor popor le are!”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
