Căci El – în sprijin – negreșit, Nu îngerilor le-a venit. Ci ajutorul arătat, Seminței lui Avram l-a dat. De-aceea, El a trebuit Ca să Se fi asemuit Fraților Săi apoi, în toate, Pentru că numai astfel, poate – În legăturile pe care, Cu bunul Dumnezeu, le are – Mereu, a fi – neîndoios – Un preot mare și milos, Vrednic, încredere-arătând, Gata a face orișicând, Pentru norod, o ispășire Pentru orice nelegiuire – Pentru păcatele pe care Al omenirii neam le are. Fiindcă fost-a ispitit Chiar El, în ce a suferit, Poate să vină-n ajutor La toți cei cari, la rândul lor, Au să se afle strâmtoriți Și-ajung să fie ispitiți.”
Citește Evrei 2
Partajează
Compară toate versiunile: Evrei 2:16-18
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri