Să v-amintiți ce ați făcut,
În zilele de la-nceput,
Când după ce v-ați luminat,
O mare luptă ați purtat,
Plină fiind de suferință,
Căci ați primit astă credință.
Pe de o parte, erați duși,
Priveliște spre a fi puși,
În mijlocul ocărilor
Precum și-al suferințelor,
Iar pe de alta, v-ați făcut
Părtași cu cei ce au avut
Aceeași soartă, ca și voi.
Într-adevăr, știu că apoi,
Milă-ați putut să arătați,
Celor ce sunt întemnițați
Și bucuroși voi ați privit
Atuncea când vi s-au răpit
Averile ce le-ați avut,
Ca unii care ați știut
Că-n ceruri are să vă fie
Dată, în dar, o avuție –
Mai bună – care se vădește
Că pe vecie dăinuiește.
Nu părăsiți încrederea
Ce o aveți, căci doar prin ea,
O să ajungă fiecare,
Să capete-o răsplată mare!
Răbdare-acum, dragii mei frați,
Voi trebuie să arătați,
Ca după ce ați împlinit
Tot ceea ce a trebuit –
Adică după ce-ați făcut
Ceea ce Dumnezeu a vrut –
S-ajungeți de a fi primit
Tot ce va fost făgăduit.
Nimeni dar, nu vreau, a se teme:
„Încă puțin – puțină vreme –
Mai este până la sfârșit”,
Iar „Cel ce vine – negreșit –
Curând, curând, o să sosească,
Și nu are să zăbovească.
Omul neprihănit trăiește
Doar prin credința ce-o vădește;
Dar dacă-n urmă, înapoi,
Are să dea omul apoi,
Sufletul Meu – în acest fel –
Nu va găsi plăcere-n el”.
Încredințat sunt, că-napoi,
Nicicând n-avem ca să dăm noi,
Ca să nu pierdem, ci-n credință,
Vom sta, mereu, cu sârguință,
Ca mântuirea s-o primim
Și sufletul să-l mântuim.”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
