Habacuc 2
2
1La turnul meu, apoi, m-am dus,
Unde de strajă eram pus,
Pentru ca să veghez mereu,
La ce-mi va spune Domnul meu,
La ce răspuns are să-mi dea,
Căci i-am adus plângerea mea.
2Domnul acolo a venit
Și-n felu-acesta mi-a vorbit:
„Scrie această prorocie!
Săpată-n piatră, ea să fie,
Să poată fi ușor citită!
3Căci vremea ei e stabilită
Și astfel a ei împlinire,
Curând se-arată peste fire.
Ea nu are ca să mințească,
Dar dacă o să zăbovească,
Așteapt-o însă, cu răbdare,
Căci negreșit ea va apare.
4Sufletul i s-a îngâmfat
Și-n el, prihana s-a aflat;
Doar prin credință – negreșit –
Trăi-va cel neprihănit.
5Precum e cel semeț sau beat,
Neliniștiți s-au arătat
Cei mândri, căci gurile lor,
Spre locuința morților,
Necontenit, se tot lărgesc.
Nesățioși se dovedesc,
Precum e moartea, căci ar vrea
Să strângă – dacă ar putea –
Popoarele neamurilor.
6Batjocură a tuturor
N-au să ajungă, sau făcuți
De râs, de pomină știuți?
Căci se va spune despre ei:
„Vai o să fie de acei
Care adună, vrând a ține
Ceea ce nu le aparține!
Dar până când vor fi lăsați,
În datorii, împovărați?
7N-au să se scoale, dintr-odat’,
Cei care v-au împrumutat?
Dar oare, nu se mai trezesc
Acei care vă asupresc,
Ca să ajungeți pradă, lor?
8Popoarele neamurilor
Le-ați jefuit, astfel și voi
Prădați aveți a fi apoi,
Din pricina sângelui care
L-ați tot vărsat, fără-ncetare,
Precum și-a silniciilor
Făcute-n contra tuturor,
A silniciei îndreptate
Spre țară și către cetate,
Și către cei ce se vădesc
Cum că în țară locuiesc.”
9Vai de cel care își va pune
Mâna, voind ca să adune
Câștigul cel ce s-a vădit
Precum că e nelegiuit,
Voind s-așeze cuibul său
În loc înalt, ferit de rău,
În ziua care, peste fire,
Aduce-va nenorocire!
10Rușinea casei ți-ai croit
Și astfel ai păcătuit
Chiar împotrivă-ți, când loveai
Popoare și le nimiceai.
11Căci strigă piatra-n zid aflată
Și îi răspunde, de îndată,
Lemnul anume așezat
Cu care grinda s-a legat.
12Vai de cel care, când zidește
Cetatea, sânge folosește
Și doar nelegiuirea știe
A-i așeza la temelie!
13Al oștii Domn a pregătit
Lucrul acesta, negreșit.
Popoarele se ostenesc
Doar pentru foc și se trudesc
Degeaba neamurile-aflate
Pe-ntreg pământul răsfirate.
14Cunoașterea slavei pe care
Cel care este Domn o are
Va umplea-ntreg acest pământ,
Așa precum umplute sânt
Adâncurile mărilor,
De apa de deasupra lor.
15Vai de cel care o să-i dea,
Aproapelui său, ca să bea!
Vai are-a fi de tine – vai! –
Când băuturi spumoase-i dai
Aproapelui, să-l amețești
Ca goliciunea să-i zărești!
16În loc de slavă, peste tine,
Se va lăsa mare rușine.
Să bei și tu, să te-amețești
Și-n urmă să te dezvelești.
Îți va veni rândul – de-ndat’ –
Să iei paharul cel aflat
În dreapta Domnului. Vei bea
Din el și-atuncea vei vedea
Cum slava ta cea strălucită
E de rușine-acopertită.
17Căci silniciile pe care
Le-ai săvârșit, fără-ncetare,
Contra Libanului – vezi bine –
Se vor întoarce peste tine.
De pustiirile pe care
Le fac ale pădurii fiare
Vei fi-ngrozit și-nspăimântat,
Pentru tot sângele vărsat,
Precum și-a silniciilor
Făcute-n contra tuturor,
A silniciei îndreptate
Spre țară și către cetate,
Sau înspre cei ce se vădesc
Cum că în țară locuiesc.
18La ce poate fi folosit
Un chip, de lucrător cioplit?
Dar ce folos a căpătat
Omul, de la un chip turnat –
Cari se vădește o minciună –
Încât ajunge să își pună
Nădejdea-n el, deși e mut,
Fiind de mâini de om făcut?
19Vai, de cel care, lemnului,
Îi zice – după mintea lui –
„Scoală!”, iar pietrei îi vorbește
Și o îndeamnă: „Te trezește!”
Oare sunt ele în măsură
Ca să le dea învățătură?
Degeaba sunt împodobite
Cu-argint și-n aur poleite,
Căci nu au duh să locuiască
În ele, să le-nsuflețească.
20Domnul e-n Templul Lui cel Sfânt.
Să tacă-ntreg acest pământ!
Selectat acum:
Habacuc 2: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca