Habacuc 2:5-17

Precum e cel semeț sau beat, Neliniștiți s-au arătat Cei mândri, căci gurile lor, Spre locuința morților, Necontenit, se tot lărgesc. Nesățioși se dovedesc, Precum e moartea, căci ar vrea Să strângă – dacă ar putea – Popoarele neamurilor. Batjocură a tuturor N-au să ajungă, sau făcuți De râs, de pomină știuți? Căci se va spune despre ei: „Vai o să fie de acei Care adună, vrând a ține Ceea ce nu le aparține! Dar până când vor fi lăsați, În datorii, împovărați? N-au să se scoale, dintr-odat’, Cei care v-au împrumutat? Dar oare, nu se mai trezesc Acei care vă asupresc, Ca să ajungeți pradă, lor? Popoarele neamurilor Le-ați jefuit, astfel și voi Prădați aveți a fi apoi, Din pricina sângelui care L-ați tot vărsat, fără-ncetare, Precum și-a silniciilor Făcute-n contra tuturor, A silniciei îndreptate Spre țară și către cetate, Și către cei ce se vădesc Cum că în țară locuiesc.” Vai de cel care își va pune Mâna, voind ca să adune Câștigul cel ce s-a vădit Precum că e nelegiuit, Voind s-așeze cuibul său În loc înalt, ferit de rău, În ziua care, peste fire, Aduce-va nenorocire! Rușinea casei ți-ai croit Și astfel ai păcătuit Chiar împotrivă-ți, când loveai Popoare și le nimiceai. Căci strigă piatra-n zid aflată Și îi răspunde, de îndată, Lemnul anume așezat Cu care grinda s-a legat. Vai de cel care, când zidește Cetatea, sânge folosește Și doar nelegiuirea știe A-i așeza la temelie! Al oștii Domn a pregătit Lucrul acesta, negreșit. Popoarele se ostenesc Doar pentru foc și se trudesc Degeaba neamurile-aflate Pe-ntreg pământul răsfirate. Cunoașterea slavei pe care Cel care este Domn o are Va umplea-ntreg acest pământ, Așa precum umplute sânt Adâncurile mărilor, De apa de deasupra lor. Vai de cel care o să-i dea, Aproapelui său, ca să bea! Vai are-a fi de tine – vai! – Când băuturi spumoase-i dai Aproapelui, să-l amețești Ca goliciunea să-i zărești! În loc de slavă, peste tine, Se va lăsa mare rușine. Să bei și tu, să te-amețești Și-n urmă să te dezvelești. Îți va veni rândul – de-ndat’ – Să iei paharul cel aflat În dreapta Domnului. Vei bea Din el și-atuncea vei vedea Cum slava ta cea strălucită E de rușine-acopertită. Căci silniciile pe care Le-ai săvârșit, fără-ncetare, Contra Libanului – vezi bine – Se vor întoarce peste tine. De pustiirile pe care Le fac ale pădurii fiare Vei fi-ngrozit și-nspăimântat, Pentru tot sângele vărsat, Precum și-a silniciilor Făcute-n contra tuturor, A silniciei îndreptate Spre țară și către cetate, Sau înspre cei ce se vădesc Cum că în țară locuiesc.

Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu Habacuc 2:5-17