Noe a fost neprihănit –
Fără de pată – și-a trăit,
Umblând pe calea Domnului,
Făr’ a ieși din voia Lui.
Urmașii, care i-a adus:
Sem, Ham, Iafet sunt – cum s-a spus.
Pământul, tot, era stricat,
De silnicie întinat.
Domnul, spre el, când a privit,
Nici o făptură n-a găsit,
Să fie fără de păcat.
Însă atunci când S-a uitat
La Noe, și când l-a găsit
Că e așa cum și-a dorit,
Domnul a zis: „În fața Mea,
Nici o făptură n-o să stea.
Pe toate, astăzi, le-am urât!
Sfârșitul lor e hotărât,
Căci au pătat pământul tot
Și-astfel, să le distrug, socot.
Cu tine este altceva –
Pe tine doar, te voi salva.
Fă-ți o corabie, din lemn,
Așa precum am să te-ndemn!
S-o faci din lemn de chiparos,
S-o tencuiești apoi, frumos,
Cu smoală și pe dinafară,
Și interiorul să-l dai, iară,
Cu smoală. După ce-o smolești,
În cămăruțe s-o-mpărțești.
Să faci așa cum Eu îți spun,
De vrei să iasă lucru bun.
Lungimea, treisute de coți;
Urmează-apoi ca să socoți
Cincizeci de coți pentru lățime
Și alți treizeci în înălțime.
Să pui și o fereastră, sus,
Lată de-un cot; apoi, de pus,
Ai ușa, într-o latură.
Pe urmă, bine măsură,
Căci încăperi vreau să durezi
Și pe trei rânduri să le-așezi.
Un rând va trebui jos pus –
Unul la mijloc și-altul sus.
Căci iată, Eu am să lovesc
Pământul, și-am să nimicesc
Orice făptură, pe-a lui față,
În cari suflare-am pus, de viață.
Potop de ape-atunci veni-va
Și-orice făptură-astfel, pieri-va!
Cu tine, fac un legământ:
N-am să te șterg de pe pământ.
Tu, fiii tăi, a ta soție,
Nurorile, o să îți vie,
Și-n arcă o să vă urcați.
Cu voi, atunci, o să luați –
Dintre făpturi, din orice soi –
Câte-o pereche: doi și doi.
Să iei o parte bărbătească
Și încă una femeiască.
Deci, Noe! Tu o să le ții,
Căci vreau ca să rămână vii!
Din păsări, vite, târâtoare,
Din tot ce e aflat sub soare,
Perechi, la tine-au să sosească
Și-n acest fel, au să trăiască.
Din tot ceea ce se mănâncă,
Cu tine o să-ți iei, fiindcă
Va trebui să vă hrăniți,
Pe timpul cât călătoriți.”
Noe, pe toate, le-a făcut,
Așa cum Domnul a cerut.