Geneza 38:1-30

În vremea ‘ceea, i-a lăsat Iuda, pe-ai săi, și a plecat În Adulam. Îl găzduia Un om cari Hira se numea. Acolo, Iuda a văzut O fată, care i-a plăcut. Aceasta Șua se numea Și tată Canaanit avea. Iuda, cu fata, s-a-nsurat Și-apoi cu ea s-a-mpreunat. Un fiu, Șua a zămislit, Pe care Er, ea l-a numit. Iar a rămas însărcinată Și-a mai născut încă o dată, Un fiu. Pe-acesta, l-a numit Onan. Apoi a zămislit Încă un fiu – nume i-a dat, Șela. Iuda era plecat La Czib, cu treburi ce-a avut. Pentru întâiul său născut, El a luat – pe gustul său – Nevastă, pe Tamar. Dar rău – De Domnul – fost-a Er văzut, Pentru tot ceea ce-a făcut, Iar Dumnezeu l-a omorât Căci faptele i le-a urât. Către Onan, Iuda a spus: „Acum, fiindcă Er s-a dus, O iei tu, pe cumnata ta Și-astfel, urmași îi vei sălta Fratelui tău.” Onan făcuse Așa precum i se ceruse. Însă pentru că a știut Căci cei ce se vor fi născut Nu au să-i fie urmași lui, Ci ei vor fi ai fratelui, Sămânța și-a împrăștiat, Când cu nevasta s-a culcat, Cari fost-a a fratelui său. Ăsta a fost un lucru rău Văzut, în fața Domnului, Aducând pedepsirea lui. Astfel, Onan a fost ucis. Iuda, către Tamar, a zis: „Ca văduvă – tu – locuiește La tatăl tău, până va crește Șela și fi-va de-nsurat.” Vorbind așa, el a sperat Că fiul său nu va muri. Tamar făcu precum dori. Când timpul i s-a împlinit, Soața lui Iuda a murit. Urmară zilele de jale Și-apoi, Iuda găsi cu cale, Ca împreună cu Hira – Care din Adulam era – La Timna, la oile lui, Să urce-n vremea tunsului. Tamarei, vorbă, i-au trimis Despre-acest lucru, și i-au zis: „Iată că socrul tău sosește La Timna și se pregătește Pentru a-și tunde oile.” Tamar și-a schimbat hainele De văduvă. S-a învelit Cu o maramă și-a fugit Să se așeze la intrare În Enaim, pe drumul care Mergea spre Timna; a văzut Că Șela, mare, s-a făcut, Fără ca ea dată să-i fie – Cum Iuda-i spuse – de soție. De socrul său, fiind zărită – Având fața acoperită – Drept curvă, ea a fost luată. Iuda se-apropie de fată Și-i spuse: „Să mă culc, aș vrea, Cu tine.” Că noră-i e ea, O clipă doar, nu i-a trecut Prin gând – fiindcă a crezut Că-i curvă, de-i acoperită. Ea îi răspunse, pregătită: „Ce-mi dai, cu mine, să te culci?” „Un ied, din turmă.” „Pân’ atunci, Poți oare, un zălog să-mi dai?” „Zălog?!” „Da. Lanțul care-l ai, Inelul și toiagu-l vreau.” Iuda îi spuse: „Ți le dau, Până când iedu-ți dăruiesc – Atunci eu le redobândesc.” Cu nora-i s-a culcat o dată, Iar ea rămase-nsărcinată. Apoi, femeia a plecat Și-n văduvă s-a îmbrăcat. Iuda, un ied – cum a promis Acelei curve – a trimis. Adulamitului l-a dat, Să-l ducă, iar ce a lăsat Zălog femeii celeia, Să poată, înapoi, să ia. Adulamitul a plecat, Dar peste curvă n-a mai dat. A întrebat atunci, pe cei Cari locuiau acolo. Ei I-au spus așa: „Noi n-am văzut, Vreo curvă, ca să fi șezut Pe drumul Timnei. Tu greșești! Curve aici, n-ai să găsești.” Adulamitu-a revenit Și-a zis lui Iuda: „N-am găsit Nici o femeie. Nimenea, Nimic, nu știe, despre ea.” Iuda răspunse: „Ce-a luat, Să țină – nu-i nici un păcat. De-un lucru doar mă tem, știi bine, Să nu mă facă de rușine.” De la această întâmplare, Trei luni trecură, după care, Iuda, o veste, a primit: „Să știi că nora ți-a curvit Și-acum, însărcinată este!” Când auzi această veste, S-a mâniat zicând: „S-o scoateți Afară, iar apoi, s-o ardeți!” Au scos-o-afară, însă ea A vrut, de știre să se dea, Socrului ei: „Acest inel, Toiag și lanț, sunt de la cel Ce m-a lăsat însărcinată. Găsește-l, dacă poți!” Îndată – Când lucrurile și-a văzut – Iuda le-a și recunoscut Și-a zis: „Nu-i ea, mai vinovată, Decât sunt eu, pentru că – iată – Feciorul meu s-a înălțat, Însă de soț, nu i l-am dat.” El nu s-a mai culcat cu ea, Iar timpul i se-apropia. În al ei pântec, a avut Doi gemeni, iar când a născut, Unul din ei mâna își scoase Afară. Moașa îi legase Un firicel roșu de lână – Prinzându-l iute – peste mână. Sfârșind, ea a rostit apoi: „Acesta-i primul.” Înapoi, Copilul și-a tras mâna. Cel Ce-a ieșit primul, n-a fost el, Ci al său frate s-a născut. „Vai ce spărtură ai făcut!” – I-a zis, cu mâinile la gură, Moașa – „Vei fi „Pereț” („Spărtură”). Apoi în urmă, a ieșit Fratele său, cari s-a numit „Zerah” – („Cărămiziu”) – căci el Avea legat un firicel, Ce se vădea roșu, de lână, De moașă-nfășurat, pe mână.