Din tot ce Domnul a zidit,
Doar șarpele, mai iscusit,
Se dovedise-n vremea ‘ceea.
El spuse întâlnind femeia:
„Iată, mă tot întreb mereu:
Oare chiar zis-a Dumnezeu
Că n-aveți voie să mâncați
Din pomii toți, aici aflați?”
„Din orișicare pom putem” –
A spus femeia – „dacă vrem,
Să ne luăm pentru-a mânca.
Însă dacă vom încerca –
Din cel care-i în mijloc pus –
Ca să luăm, Domnul a spus
Că noi, de-ndat’, o să murim.
Deci, de-acel pom, noi ne ferim.”
Atuncea șarpele a zis:
„Nu veți muri. V-a interzis,
Din acest pom ca să gustați,
Ca voi să nu vă deșteptați,
Să fiți la fel ca Dumnezeu,
Știind asemeni Lui mereu,
Ce este rău și ce e bine.
Așa e, crede-mă pe mine!”
Femeia a mâncat din pom;
Și-i dete și la al ei om,
Iar el sărmanul, a mușcat,
Și iată dar ce a urmat:
Atunci, ochii li s-au deschis –
S-a spulberat frumosul vis –
Și s-au văzut cât sunt de goi.
S-au rușinat și – amândoi –
Din smochin, frunze au luat;
Șorțuri din ele-au însăilat,
Iar după ce le-au isprăvit,
Cu ele s-au acoperit.
Din munca lor, i-a tulburat
Chiar Dumnezeu, cari S-a plimbat,
În zorii zilei, prin grădină.
Omul, știindu-se de vină,
Fiind de glasul Lui pătruns,
De frică, iute s-a ascuns,
Știind că Domnul va să vină
Printre copacii din grădină.
Dumnezeu Domnul l-a chemat:
„Hei omule! Ce s-a-ntâmplat?”
Pe dată, omul I-a răspuns:
„Te-am auzit și ne-am ascuns,
Căci suntem goi. Astfel a sta,
N-am mai putut, în fața Ta.”
Domnul altă-ntrebare-a pus:
„Că sunteți goi, cine v-a spus?!
Nu cumva nu M-ai ascultat
Și-mpins de poftă ai mâncat
Din fructul ce ți-a fost oprit,
Așa precum ți-am poruncit?!”
Omul vorbit-a din grădină,
Dând pe femeie-ntreaga vină:
„Sprijinul care mi l-ai dat –
Femeia – ea m-a îndemnat
Să gust din mărul din grădină.
Deci numai ea este de vină.”
Femeii, Domnul i-a vorbit:
„Ce ai făcut?” „M-a amăgit
Un șarpe, să mănânc din pom
Și l-am servit și pe-al meu om.”
Spre șarpe, Domnu-a cuvântat:
„Pentru că astfel ai lucrat,
Fii blestemat, tu, printre fiare,
Și câte zile viața-ți are,
Doar cu țărână să trăiești
Și pe pământ să te târăști.
De-acum, voi pune vrăjmășie,
Care de-a pururi va să fie,
Între femeie și-ntre tine,
Pedeapsă ce ți se cuvine!
Sămânța ei îți va zdrobi
Capul, și nu te va slăbi!
Sămânța ta – când va-ncerca –
Călcâiul doar i-l va mușca!”
Femei-i zise: „Pedepsită
Vei fi: durerea ta mărită,
La fel însărcinarea ta.
Vei naște greu. Dorința ta
Va fi după al tău bărbat –
El ca stăpân îți este dat!”
Apoi se-ntoarse către om:
„Fiindcă ai mâncat din pom
Și de femeie-ai ascultat,
Pământul este blestemat
Din vina ta! Să îl muncești!
Cât vei trăi, să te trudești!
Spini, pălămidă, să îți dea!
Din câmp, doar iarbă vei avea
Și în sudoarea feței tale
Mănâncă-ți pâinea, pân’ cu cale,
Voi socoti că-i potrivit
Să te întorci de-unde-ai pornit!
Căci Eu te-am făcut din pământ,
Și-n el îți vei afla mormânt!
„Eva”, și-a botezat nevasta,
Adam; pentru că-n lumea asta,
Mamă le e oamenilor –
Deci ea e mama tuturor.
După această judecată,
Domnul i-a îmbrăcat pe dată –
Haine din piele a croit,
Cu care, El i-a dăruit.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
