Isac, pe Iacov, l-a chemat,
La el, l-a binecuvântat
Ș-apoi astfel, i-a poruncit:
„Ascultă-mă! E de dorit –
Atunci când te căsătorești –
Nevastă, să nu îți găsești,
Din fetele lui Canaan.
Scoală! Te du-n Padan-Aran
Și caută-l pe Betuel –
E tatăl mamei tale, el;
Laban i-e frate, mamei tale.
Alege, din fiicele sale,
Soție, ca să te urmeze.
Deci să te binecuvânteze
Acela care e mereu
Atotputernic Dumnezeu!
Să facă, mare ca să crești
Și foarte mult să te-nmulțești,
Încât să vină ziua-n care,
Să fii o ceată de popoare!
Ce, lui Avram, Domnul i-a dat –
Cu ce l-a binecuvântat –
A lui țară, să ți-o dea ție
Și-urmașilor ce au să-ți vie!
Acum, în țară, ești străin.
În vremurile care vin,
De la Avram, s-o moștenești
Și astfel, tu s-o stăpânești.”
Iacov, de drum, s-a pregătit
Și-apoi, așa cum a dorit
Isac, plecă-n Padan-Aran,
La a sa rudă – la Laban;
Rebeca e soră cu el,
Iar tatăl lor e Betuel.
Doi fii, Rebeca-a dobândit:
Esau și Iacov s-au numit.
Esau văzu, pe tatăl lui,
Că-i dă povețe fratelui
Spunându-i „Nu cumva să-ți iei,
Drept soață, una din femei –
Din fetele lui Canaan –
Ci du-te în Padan-Aran.”
Văzut-a că și-a ascultat
Iacov, părinții, și-a plecat,
Așa precum ei au dorit.
Abia atunci, s-a dumirit
Că nu-i plăcea, tatălui lui,
De fetele Canaanului