Așa l-a binecuvântat
Atunci, pe fiul său mai mic,
Fără a bănui nimic.
Iacov abia l-a părăsit,
Când cu Esau s-a pomenit
Că vine, de la vânătoare
Și îi aduce de mâncare.
Esau a zis tatălui său:
„Te scoală de la locul tău,
Și vin-o, că ți-am pregătit
Mâncare, cum mi-ai poruncit.
Așază-te să te-ospătezi
Și-apoi, să binecuvântezi
Pe fiul tău, cum ai promis.”
„Cine ești tu?!” – Isac i-a zis.
„Eu sunt Esau, acela care,
Dintre-ai tăi fii, e cel mai mare.”
Isac, atunci, s-a-nspăimântat:
„Cine-i acel care-a vânat
Și-apoi, mâncare, mi-a adus,
Exact așa precum ți-am spus?!
Eu, din bucate, am mâncat
Și-apoi l-am binecuvântat
Mai înainte ca să vii,
Iar omu-acela – tu să știi! –
Rămâne binecuvântat!”
Esau, atuncea, l-a rugat,
Pe tatăl său, și-a stăruit
Când vorbele i-a auzit:
„Tată! Mă binecuvintează!”
El nu voia, nicicum, să crează,
Că altul, locul, i-a luat.
Isac îi spuse răspicat:
„Iată că Iacov a venit,
Cu vicleșug, și-a dobândit
El, binecuvântarea mea;
Acum, așa va rămânea!
Esau a zis: „Se vede treaba
Că i-au zis „Iacov”, nu degeaba.
De două ori m-a înșelat:
Întâi, atunci când mi-a luat
Dreptul pe care l-am avut
Fiind întâiul tău născut.
Veni acum – știindu-ți starea –
Să-mi ia și binecuvântarea.
A reușit. Tot mi-a luat!
Dar pentru mine, n-ai păstrat –
Tată! – vreo binecuvântare?!”
Isac răspunse: „Rău îmi pare,
Dar prea târziu ai apărut.
Acum, stăpân, eu l-am făcut
Pe tine și pe frații tăi –
Cu toți sunteți supușii săi.
Cu grâu și vin, l-am înzestrat!
Eu nu mai am nimic de dat.
Să știi că tare greu îmi vine,
Dar ce pot face pentru tine?”
Esau a spus: „Chiar nu mai ai
Nimica, mie, să îmi dai?!
Nu ai o binecuvântare?!” –
Și-a plâns apoi, cu hohot mare.
Isac, privindu-l, i-a vorbit:
„Acuma, tu vei fi lipsit
De roadele pământului,
La fel de roua cerului!
Din sabie ai să trăiești,
Pe frate-tău ai să-l slujești!
Atunci când fi-vei răzvrătit,
De-al său jug, vei fi dezrobit.”
Esau, o ură, a luat
Pe Iacov, căci a căpătat,
În locu-i, binecuvântare,
Fiind deci, peste el, mai mare.
În sinea sa, a cugetat:
„Iată că s-a apropiat
Ziua de bocet, pentru tata,
Și am să-i dau, lui Iacov, plata.
El va muri de mâna mea!”
Rebaca, însă, bănuia
Ce gânduri rumega Esau,
Și zise către Iacov: „Vreau,
De frate-tău, să te păzesc.
Ascultă dar, ce-am să-ți vorbesc!
Esau vrea ca să se răzbune
Și, moartea ta, la cale-o pune.
Deci iată sfatul ce-ți dau eu:
Fugi la Laban – la frate-meu,
Căci în Haran, el locuiește.
Stai până când se potolește
Mânia lui Esau. Apoi,
Te vei întoarce înapoi.
De ce să vin-o zi cumplită,
Când, de-amândoi, să fiu lipsită?”
Către Isac, ea a vorbit:
„De viața asta, m-am scârbit,
Din pricina nurorilor,
Care-s din al lui Het popor.
De cumva, Iacov o să-și ieie –
Când se însoară – o femeie
Din al lui Het neam, făr’ să-mi spună,
La ce-mi mai este viața, bună?”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
