Geneza 2:18-25

Domnul, adânc, a cugetat Și-apoi astfel a cuvântat: „E-nsingurat omul acel; Un ajutor fac pentru el.” Domnul, cu măiestria Lui, Făcut-a păsări cerului, Umplu pământul de-animale, Apoi creațiile Sale Le-a dus la om, să le numească – Un nume să le născocească. Omul, la ele, s-a uitat Și tuturor nume le-a dat. Doar pentru el nu s-a găsit Ceva, să-i fie potrivit, Ca să îi stea alăturea Și sprijin să-l poată avea. Văzând aceasta, Dumnezeu L-a cufundat într-un somn greu. Din trupul celui adormit A scos o coastă, și-a lipit Carnea la loc, cum era ea. Din acea coastă, femeia, A zămislit-o Duhul Lui Și-a pus-o-n fața omului. Când a văzut-o lângă el, Omul a glăsuit astfel: „Iată, acuma s-a găsit Un ajutor ce-i potrivit Ca să îmi șeadă-alăturea – Care e scos din carnea mea. „Femeie”, va fi ea chemată, Căci din bărbat a fost luată.” De-aceea omul va lăsa Pe tatăl și pe mama sa, De soața lui se va lipi, Iar cei doi doar un trup vor fi.” Deși omul și soața lui Se aflau goi, lor – nici unui – De-acest fapt nu le-a fost rușine, Căci nu știau ce-i rău s-au bine.