Bărbați-aceia S-au sculat,
Să plece. Zarea, au scrutat,
Înspre Sodoma și-au pornit,
Iar Avraam i-a însoțit.
Domnul S-a întrebat, zicând:
„Oare să-ascund ce am de gând,
De Avraam? E bine oare?
Oricum, el fi-va un neam mare.
Voi binecuvânta în el,
Pe orice neam, de orice fel.
Eu îl cunosc. Știu ce-o să fie:
În vremea care va să vie,
El are ca să poruncească
Neamului său, ca să păzească,
Mereu, doar calea Domnului,
Făcând după porunca Lui,
Ca Domnul – precum i-a promis –
Să împlinească tot ce-a zis.”
Apoi a spus: „Am ascultat
Un strigăt care, ne-ncetat,
Tot mai puternic a crescut
În fața Mea și am văzut
Păcatul greu al Sodomei,
Precum și cel al Gomorei.
Acum, de-aceea, voi pleca.
Eu Însumi cerceta-voi ca
Să aflu de-i adevărat,
Zvonul care s-a înălțat
Până la Mine, căci voiesc
Să știu cum să îi pedepsesc.”
Bărbații s-au îndepărtat,
Căci spre Sodoma au plecat.
Avram, în fața Domnului,
A vrut a cere mila Lui.
De Domnul, s-a apropiat
Și-a îndrăznit de-a întrebat:
„Aceiași soartă vor avea
Și buni și răi, asemenea?
Pe toți, Tu ai să-i nimicești?
Dar, poate că-n cetăți găsești
Cincizeci de oameni ce sunt buni,
În liota aia de nebuni.
Ce se va întâmpla cu ei?
Nu-i vei ierta Tu, pe acei?
Iar locul nu va fi scutit,
Pentru cei buni cari s-au găsit?
Omori pe cel bun împreună
Cu cel ce-i rău? Ce-o să se spună?
Aceeași soartă s-aibă toți?
Să faci așa ceva, nu poți!
Tu care judeci tot pământul,
Tu care ești Dumnezeu Sfântul,
Să nu faci, oare, Tu, dreptate?
Să nu pui rânduială-n toate?”
Domnul a zis: „De-am să găsesc
Cincizeci, pe toți îi izbăvesc.
Locul, păcatul tuturor,
Iertate-s din pricina lor!”
Avram, apoi, iar a vorbit:
„Iată că eu am îndrăznit –
Praf și cenușă precum sânt –
Să Îi vorbesc Celui Prea Sfânt.
Poate din cincizeci, lipsesc cinci.
Dar tot sunt patruzeci și cinci.
Pentru cei cinci, cari lipsă sânt,
Vei șterge tot, de pe pământ?”
„Nu! Nici atunci n-am să distrug
Cetatea, căci și ei ajung!”
„Dar dacă fi-vor patruzeci?”
„Nu, nici atunci!” „Și chiar treizeci
De oameni buni, de-ai să găsești,
Tu, oare, n-ai să-i nimicești?”
„Nu nimicesc oameni-acei,
De treizeci buni, sunt printre ei.”
Avram adăugă smerit:
„Iată că eu am îndrăznit
Ca Domnului să Îi vorbesc.
Dar douăzeci de se găsesc,
Ce soartă au de-mpărtășit?”
„Nu va fi nimeni pedepsit!”
Avram a zis: „De s-or afla,
Cumva, în locul acela,
Doar zece oameni, printre ei?”
„Îi iert pe toți, pentru acei!”
Când au sfârșit de discutat,
De la Avram, Domnu-a plecat.
Avram privi în urma Lui,
Șezând în ușa cortului.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
