Geneza 17:1-9

Nouăzeci nouă ani avuse Avram, când Dumnezeu îi spuse: „Eu sunt Acel Atotputernic! Sunt Dumnezeu! Eu sunt Cel veșnic! Să umbli-n fața Mea, smerit, Să fii mereu neprihănit! Un legământ voi încheia, Cu tine și, în fața Mea, Al tău neam fi-va înmulțit.” Avram, atunci, s-a prăbușit Cu fața la pământ, supus. Domnul, din cer, apoi, a spus: „Acesta-i al Meu legământ: Tu ai să fii, pe-acest pământ, Părinte pentru multe neamuri – Ca un copac cu multe ramuri. Nu vei mai fi numit Avram – De-acuma, tu ești Avraam! Căci Avraam se tălmăcește „Tatăl mulțumii” și, firește, Că neamuri vor ieși din tine – Și împărați. Iar între Mine Și tine – și sămânța ta – Ăst legământ, în veci, va sta. Astfel – conform puterii sale – Eu, ție și sămânței tale, Vă voi fi Dumnezeu, în veci! Străin, în țară, ești. Eu deci, Îți dau, tot Canaanul, ție – Sămânței tale – pe vecie! Țara va fi a lor, mereu, Și fi-voi al lor Dumnezeu!” Și Domnul a continuat: „Tu și ai tăi, neîncetat – Din neam în neam – păziți, mereu, Cu grijă, legământul Meu.