Dar fraților, vă rog frumos,
Să fiți asemeni mie-apoi,
Pentru că și eu sunt ca voi.
Căci nedreptăți – cum am văzut –
Mie, nicicând, nu mi-ați făcut.
Prea bine știți că, orișicui,
În neputința trupului,
Întâia oară, am venit
Și, Evanghelia, am vestit.
Atunci, dispreț, n-ați arătat
Și nici dezgust n-ați căpătat,
De ceea ce era apoi,
Drept o ispită, pentru voi,
În trupul meu. Ba, m-ați primit
Ca pe un înger, ce-a sosit,
De la slăvitul Dumnezeu,
Parcă, Hristos, eram chiar eu.
Unde e fericirea care
Vă-nsuflețea, pe fiecare?
Mărturisesc căci am văzut,
Atunci, că de s-ar fi putut,
În stare ar fi fost oricine,
Să își dea ochii, pentru mine.
Oare, vrăjmaș v-am devenit,
Când, adevărul, l-am rostit?
Ei nu au râvnă, pentru voi,
Cu gânduri bune, ci, de noi,
Încearcă să vă dezlipească,
Voind apoi, să dobândească
A voastră râvnă – dragii mei –
S-o folosească, pentru ei.
E foarte bine – vă spun eu –
De râvnă, să fiți plini, mereu,
Nu doar atuncea când sosesc,
Sau când, la voi, eu mă găsesc.
Voi sunteți copilașii mei,
Pentru că voi sunteți acei
Care mă faceți, cu putere,
Să simt a nașterii durere,
Până când iar, Hristos, apoi,
Își dobândește chip, în voi.
O, cât de mult aș vrea acum,
Să fiu cu voi, și nu pe drum,
Și să-mi schimb glasul, căci nu știu
Ce să mai cred, acum când scriu!”
„Supuneți-mi voi – care voiți,
Sub Lege, să v-adăpostiți –
Oare, de Lege, n-ascultați?
Căci este scris, dragii mei frați,
Cum că Avram a dobândit
Doi fii: întâiul i-a venit,
Printr-o femeie ce-l slujea,
Pe care, roabă, o avea;
Femeia cari i-a zămislit
Al doilea fiu, s-a dovedit
Că slobozenie a avut.
Dacă întâiul s-a născut
În chip firesc, al doilea, care
Din mamă slobodă apare,
Născut e prin făgăduința
Care a împlinit credința.
Să știți că lucrurile-acele
Ascund un înțeles, în ele.
De-aceea, să luați aminte
Că ele-s două legăminte.
Pe muntele Sinai făcut,
E primul legământ avut,
Cari e Agar, având să fie
Cel care naște doar robie.
Căci prin Sinai e-ntruchipată
Roaba Agar, de astă dată.
El e-n Arabia – cum știm –
Și-arată spre Ierusalim,
Care, acuma, negreșit –
Cu-ai săi copii – este robit.
Ierusalimul cel de sus
E însă-n libertate pus,
Și-o spun pentru știința voastră,
Precum că el e mama noastră.
Fiindcă scrie într-un loc:
„Te bucură, căci ai noroc,
Tu care, stearpă, te găsești!
De-aceea, tu să izbucnești
În strigăte de bucurie
Și să tresalți, căci nu-ți vin ție,
Durerile cele pe care,
Cea care naște, doar le are!
Iată că tu ai fost scutită!
Femeia care-i părăsită,
Mai mulți copii a căpătat,
Decât cea care-i cu bărbat.”
Acuma, fraților, și voi
Ca și Isac sunteți apoi,
Adică fii ce-i dă credința
Spre-a împlini făgăduința.
Și cum, atunci, s-a întâmplat –
Cel ce firesc s-a întrupat,
Pe cel care-i prin Duh venit,
Neîncetat, l-a prigonit –
La fel, se-ntâmplă și acum,
Când ne aflăm, pe-al vieții drum.
Dar nu știți, oare, ce s-a zis,
Ceea ce în Scriptură-i scris?
Iată ce scrie, dragii mei:
„Pe roabă și pe fiul ei,
Să-i izgonești, căci, negreșit,
Nu al ei fiu e hărăzit
Ca moștenirea s-o primească
Și, împreună, s-o-mpărțească,
Cu fiul ce l-a zămislit
Femeia care s-a vădit
Că slobodă este mereu.”
De-aceea, fraților, zic eu,
Că nu suntem copiii care
Femeia ce e roabă-i are,
Ci fii ajuns-am a fi noi,
Ai celei slobode apoi.
Hristos, pe noi, ne-a izbăvit
Și-n acest fel, ne-a slobozit.”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
