Moise a zis: „Au să mă vadă,
Dar știu că nu au să mă creadă
Și n-au s-asculte glasul meu.
„Nu L-ai văzut pe Dumnezeu” –
Vor spune ei – „căci n-ai putut,
Pe Domnul, să Îl fi văzut.”
„Ce ai în mână?” – a-ntrebat
Domnul, iar Moise s-a uitat
Și-a zis: „Am un toiag numai.”
„Acel toiag pe care-l ai” –
Îi spuse-atuncea Domnul Sfânt –
„Aruncă-l, iute, la pământ.”
Moise făcu cum i-a cerut
Și-al său toiag s-a prefăcut
În șarpe. Moise a fugit,
Speriat, dar Domnul i-a vorbit:
„Întoarce-te! Unde te duci?
Întinde-ți mâna să-l apuci
De coadă!” El l-a apucat
Și șarpele s-a transformat
Iar, în toiag, în mâna lui.
„Iată dar semnul Domnului,
Prin care tu vei fi crezut,
Cum că pe Domnul L-ai văzut,
Că ție ți S-a arătat
Cel care e adevărat.
Mâna în sân, să-ți bagi acum” –
Mai zise El. Moise, precum
Îi spuse Domnul, a făcut,
Iar când a scos-o, a văzut,
De lepră, că-i acoperit
Al său braț și că s-a albit
Ca și zăpada. Domnu-apoi,
Îi spuse: „Bag-o înapoi.”
Precum i-a zis, Moise-a făcut,
Iar când și-a scos-o, a văzut
Că mâna-i era vindecată
La fel cum fost-a prima dată.
„Dacă cumva, n-au să te creadă
Când primul semn au să îl vadă,
Atuncea iată, te îndemn
Să le areți al doilea semn,
Căci de-al său glas, vor asculta.
Dacă nepăsători vor sta
Când semnele au să le vadă
Și tot nu au ca să te creadă,
La râu atuncea, să te duci,
Apă să iei și s-o aduci
În fața celor care sânt
Acolo strânși și, pe pământ,
S-o torni apoi. Ei vor vedea,
Că-n sânge, se preface ea.”