Exodul 32:1-10

În acest timp, poporul sta În tabără și-l aștepta Pe Moise, plin de nerăbdare. Văzând că el nu mai apare – Deși era demult plecat – Către Aron, a cuvântat: „Haide și fă un dumnezeu, Să meargă-n față-ne, mereu, Căci Moise, cari pe-al nost’ popor, Din țara Egiptenilor, L-a scos, iată, a dispărut Și nu mai știm ce s-a făcut!” Aron a zis: „Să adunați Cercei de aur. Să-i luați, De pe la fiice și soții, Și chiar de la ai voștri fii. Să-i adunați de la oricine Și-apoi, aduceți-i la mine.” Și toți și-au scos perechi, perechi, Cercei de aur, din urechi. Aurul astfel adunat L-au dus și lui Aron l-au dat. El a luat, din mâna lor, Aurul strâns de-acel popor. Apoi cu dalta l-a bătut Și, un vițel, el a făcut. A zis, atunci, poporul său: „Iată-l pe dumnezeul tău, Israele! El te-a scăpat Din țara-n care rob ai stat.” Când aste lucruri le-a zărit, Aron, îndată, a zidit Altar, vițelului acel, Strigând: „Mâine, în Israel, O sărbătoare o să fie! Aceasta are să se ție, Pentru a Domnului cinstire!” A doua zi, când, peste fire, Ai zilei zori și-au revărsat Lumina lor, ei s-au sculat Și au adus arderi de tot Și jertfe care se socot De mulțumire. Au șezut De au mâncat și au băut. În urmă, ei s-au ridicat Și s-au pornit, toți, pe jucat. Domnul, lui Moise, i-a vorbit: „Scoală! Pogoară-te grăbit, În tabără, pentru că rău Stricatu-s-a poporul tău, Pe care, din Egipt, l-ai scos. Vei ști, când vei ajunge jos, Cât de curând au părăsit Calea pe cari le-am poruncit Să o urmeze, ne-ncetat. Vițel de aur și-au turnat, Căruia jertfe i-au adus Și-aste cuvinte și le-au spus: „Israele, acest vițel, E dumnezeul tău; e cel Cari din Egipt te-a izbăvit!” Domnul, lui Moise, i-a vorbit: „Acest popor, am observat, Că este încăpățânat. Mă lasă! Vezi-ți de-al tău drum! Mânia Mea e mare-acum Și gata e ca să se-aprindă În contra lui și să-i cuprindă Pe toți, ca să îi mistuiască. Pe tine-o să te ocolească, Pentru că Eu gândesc că-i bine Să scot un mare neam, din tine.”