Moise, din munte, a venit
Și oamenilor le-a vorbit,
Împărtășind poporului
Vorba și legea Domnului.
Poporul zise: „Tot mereu,
Vom face ce-a zis Dumnezeu.”
Moise, tot ceea ce i-a zis
Domnul, pe munte-atunci, a scris.
Apoi, în zori, când s-a trezit,
El, un altar, a întocmit,
Chiar lângă poala muntelui.
A așezat, în jurul lui,
Douăsprezece pietre. Ele –
Adică pietrele acele –
Reprezentau în acest fel,
Întreg neamul lui Israel.
Moise a vrut, atunci, să fie
O piatră, pentru-o seminție.
Pe niște tineri, el i-a pus,
Și-arderi de tot ei au adus.
Tauri apoi, au junghiat,
Din care jertfe-au înălțat –
De mulțumire – Domnului.
Din sângele jertfelor Lui,
Moise, jumate, a luat
Și-n străchini el l-a așezat.
Cu ce-a rămas, el a stropit
Altarul pe cari l-a zidit.
În urmă, Moise a luat
Cartea în care a-nsemnat
Tot legământul dăruit
De Dumnezeu, și l-a citit
Apoi, în fața tuturor.
Atunci, acel întreg popor,
A spus: „Vom face – negreșit –
Tot ceea ce a poruncit
Domnul acum, prin gura ta.
În toate, Îl vom asculta.”
Moise, cu sânge, a stropit
Poporul și-astfel a vorbit:
„Sângele-acesta e al lui –
Este al legământului –
Pe care Domnul l-a-ncheiat
Și care e întemeiat
Pe vorbele ce s-au rostit,
Pe care eu vi le-am citit.”