Moise și tot poporul lui,
Cântară-un cântec Domnului.
Ei ziseră: „Lui Dumnezeu,
Avem să Îi cântăm, mereu,
Căci slava, El Și-a arătat:
Apele mări-a revărsat,
Înecând cal și călăreț.
Domnul este cel mai de preț.
Domnul este tăria mea,
Temeiul care-l vor avea
Cântările ce-am să le cânt,
Care de laudă doar sânt.
El este Cel ce m-a scăpat –
E Domnul meu, adevărat.
Pe El, am să-L laud, mereu.
El, Domn îi e, tatălui meu,
Și-L preamăresc, neîncetat.
El e războinic ne-nfricat
Și, „Domnul”, e numele Lui.
El, oastea Faraonului
Și-ntreg convoiul său de care,
Le-a prins și le-a zvârlit în mare.
Toți călăreții – încercați,
Aleși, destoinici – înecați
Au fost, de-a Mării Roșii ape.
Nici unul n-a putut să scape,
Căci valul i-a acoperit.
Ca piatra, ei s-au prăbușit,
În fundul apei, de îndat’,
Iar dreapta Ta și-a arătat,
Doamne, tăria. I-a zdrobit
Pe toți vrăjmașii, negreșit.
Mărimea măreției Tale,
Îi spulberă din a Ta cale,
Pe toți cei cari vrăjmași Îți sânt,
Când îi trântești Tu, la pământ.
Mânia-Ți se dezlănțuiește
Și-ndată, ea îi mistuiește,
Ca pe o trestie uscată.
Apa a fost învolburată,
A Tale nări când au suflat:
S-a-ngrămădit, s-a ridicat
Și ca un zid – de netrecut –
Talazurile s-au făcut.
Valuri, apoi, în largul zării,
S-au închegat, pe-ntinsul mării.
Vrăjmașu-a zis: „Îi urmăresc!
Am să-i ajung și-am să-i lovesc
Și mă voi răzbuna. Apoi,
Împart și prada de război.
Cu sabia am să-i lovesc,
Cu mâna mea îi nimicesc!”
Dar cu suflarea-Ți, ai suflat
Și-n mare, el s-a înecat.
Apa, pe toți, i-a înghițit.
Ca plumbul, ei s-au prăbușit,
În hăul de sub unda ei.
Cine e – între dumnezei –
Asemeni Ție, Doamne? Cine
E minunat – la fel ca Tine –
Precum ești Tu-n sfințenia Ta?
Și cine se va arăta
Ca Tine-n fapte, de bogat,
Cari demne sunt de lăudat?
Ca Tine, cine e, în stare,
Minuni, ca să mai facă, oare?
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
