YouVersion
Pictograma căutare

Efeseni 5:6-14

Efeseni 5:6-14 BIV2014

Seamă luați dar, bine, voi, Ca vorbele deșarte-apoi, Să nu vă-nșele, căci se știe, Că a lui Dumnezeu mânie, Cade pe cei ne-ascultători. De-aceea, fiți prevăzători Și nu vă întovărășiți, Cu cei pe cari, astfel, îi știți. Odinioară, voi erați În întuneric, dar azi, stați – În Domnul nostru – în lumină, Liberi fiind, de orice vină. Deci, ca niște copii umblați, Cari ai luminii sunt, dragi frați. Iată ce roade au fost date, De-astă lumină: bunătate, Neprihănire, după care, Doar adevărul, loc, își are. E datoria orișicui, Să facă voia Domnului; De-aceea, vreau să cercetați Ceea ce-i place Lui, dragi frați. Vreau să evite fiecare, Lucrările neroditoare, Ale-ntunericului; voi, Doar, osândiți-le apoi. Este rușine să rostesc Tot, ce-n ascuns, ei săvârșesc. Aceste lucruri, făptuite, Sunt, de lumină, osândite Și fără nici o îndoială, O să le deie la iveală, Pentru că doar lumina poate, Să le dezvăluie, pe toate. De-aceea zic: „Deșteaptă-te Tu, care dormi, și scoală-te, Dintre cei morți, căci luminat, Vei fi tu, de Hristos, îndat’.”