Când le citiți, luați aminte,
Și-nchipuiți-vă, mereu,
Priceperea ce o am eu,
Față de-această taină mare,
A lui Iisus Hristos și care,
Închisă doar, a fost ținută,
Făr’ a se face cunoscută
Copiilor oamenilor,
În curgerea vremurilor
Care-au trecut, în felu-n care
Această taină-acum apare,
Prin Duhul, dat doar sfinților
Apostoli și prorocilor,
Cari sunt ai lui Iisus Hristos.
Prin ea se-arată, ne-ndoios,
Că Neamurile moștenesc
Cu noi, și că alcătuiesc
Numai un singur trup apoi,
Parte având, la fel ca noi,
Pentru acea făgăduință
Care se face prin credință,
Așa precum fusese spus,
În Domnul nost’, Hristos Iisus,
Prin Evanghelia Celui Sfânt,
Al cărei slujitor, eu sânt,
După măsura harului –
Lucrare a puterii Lui –
Care mi-a fost încredințat.
Mie, celui mai ne-nsemnat,
Dintre toți sfinții care sânt,
Îmi este dat, pe-acest pământ,
Ca înspre Neamuri să mă duc,
Pentru ca vești să le aduc,
De bogății ce-s nepătrunse,
Cari, în Hristos, au fost ascunse.
În felu-acesta, sunt dator
Ca să descopăr, tuturor,
Isprăvnicia nepătrunsă,
A tainei care-a fost ascunsă,
În veacurile ce-au trecut,
În Dumnezeu, de la-nceput,
Adică în Acel, prin care,
S-a făcut tot ce e sub soare;
Astfel, domniile aflate
Și stăpânirile-așezate
În locuri care sunt cerești,
Prin noi, pot ca să afle vești:
Pot, prin Biserică, s-adune
Știri, despre marea-nțelepciune,
Care, de Domnul, e vădită
Și e nespus de felurită,
După un plan veșnic, pe care,
Acesta, în Hristos, îl are.
Noi, prin credință-n El, avem,
Azi, slobozenia și putem,
Cu-ncredere – de Dumnezeu –
Ca să ne-apropiem, mereu.
Vă rog, din nou, ca nu cumva,
Firea, să-și piardă cineva,
Din pricină de la acele
Necazuri, ce sunt ale mele,
Pe cari, le sufăr, pentru voi:
Aceasta-i slava voastră-apoi.)
Îmi plec genunchi-n fața Lui,
Adică-n fața Tatălui
Al Domnului Hristos Iisus,
Care se află-n ceruri, sus,
Din cari își trage fiecare
Familie, numele ce-și are,
Chiar dacă sunt de pe pământ –
Sau chiar dacă, în ceruri, sânt –
Ca să Îl rog, ca potrivit
Cu harul Său nemărginit –
Cu bogăția slavei Sale –
Vouă, să vă arate-o cale,
Prin care-apoi, să reușiți,
Omul lăuntric, să-l zidiți,
Prin Duhul Lui, ca, ne-ndoios,
Să locuiască-n voi Hristos,
Printr-o credință-adevărată,
Cari e în inimi adunată,
Având o temelie tare,
Precum și-o rădăcină care
Este, în dragoste, aflată;
Și astfel să puteți, odată,
Ca să pricepeți, dragii mei –
Cu sfinții toți – lărgimea ei
Și, totodată, adâncimea,
Lungimea și cu înălțimea.
Astfel, o să ajungeți voi,
Să înțelegeți, mai apoi,
Dragostea cea nespus de mare,
Pe care doar Hristos o are –
Care întrece-n cunoștință
Orișice formă de știință –
Și-n urmă, o să vă vădiți
Precum că plini aveți să fiți,
De toată plinătatea care,
Al nostru Dumnezeu o are.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
