Efeseni 3:14-19

Îmi plec genunchi-n fața Lui, Adică-n fața Tatălui Al Domnului Hristos Iisus, Care se află-n ceruri, sus, Din cari își trage fiecare Familie, numele ce-și are, Chiar dacă sunt de pe pământ – Sau chiar dacă, în ceruri, sânt – Ca să Îl rog, ca potrivit Cu harul Său nemărginit – Cu bogăția slavei Sale – Vouă, să vă arate-o cale, Prin care-apoi, să reușiți, Omul lăuntric, să-l zidiți, Prin Duhul Lui, ca, ne-ndoios, Să locuiască-n voi Hristos, Printr-o credință-adevărată, Cari e în inimi adunată, Având o temelie tare, Precum și-o rădăcină care Este, în dragoste, aflată; Și astfel să puteți, odată, Ca să pricepeți, dragii mei – Cu sfinții toți – lărgimea ei Și, totodată, adâncimea, Lungimea și cu înălțimea. Astfel, o să ajungeți voi, Să înțelegeți, mai apoi, Dragostea cea nespus de mare, Pe care doar Hristos o are – Care întrece-n cunoștință Orișice formă de știință – Și-n urmă, o să vă vădiți Precum că plini aveți să fiți, De toată plinătatea care, Al nostru Dumnezeu o are.