YouVersion
Pictograma căutare

Coloseni 1:19-29

Coloseni 1:19-29 BIV2014

Căci Dumnezeu a socotit, Precum că este potrivit, Ca toată plinătatea-n El Să locuiască și astfel – Prin El – apoi, să facă pace, Spre a putea ca să împace, Cu Sine, toate câte sânt În ceruri sus, sau pe pământ, Căci pace, a putut aduce, Prin sângele ce-a curs, pe cruce. Iată, pe voi cari, bunăoară, Străini erați, odinioară, Vrăjmași prin gândurile-acele, Prin ale voastre fapte rele, Acuma, El v-a împăcat, Cu Sine și, iertări, v-a dat, Prin al Său trup de carne-apoi – Prin moartea Sa – pentru ca voi, Drept sfinți să vă înfățișați, În fața Lui – dragii mei frați – Lipsiți de orice meteahană, Fără vreo vină sau prihană. Acum, voi trebuie să știți Ca să rămâneți neclintiți, Pe mai departe, așezați Și pe credință-ntemeiați, Fără a pierde – dragii mei – Nădejdea Evangheliei, Care v-a fost împărtășită – Când fost-a propovăduită Făpturilor de pe pământ – Și-al ei slujbaș, eu – Pavel – sânt. În suferința mea, apoi, Iată, mă bucur, pentru voi. În trupul meu, se împlinește Chiar suferința ce-I lipsește, Azi, lui Hristos – deci trupului – Adică, Bisericii Lui. Slujbaș al ei, iată că eu Am fost ales, a fi, mereu, După acea isprăvnicie Care îmi este dată mie, De Dumnezeu dar, pentru voi, Ca eu să întregesc apoi, Printre ființele ce sânt În lume-acum, al Său Cuvânt. Astfel, prin ceea ce vorbesc, Eu vreau să vă mărturisesc Despre o taină nepătrunsă Care ținută-a fost ascunsă, Din veșnicii – veacuri la rând – Până în vremea noastră, când, Ea poate fi descoperită Și poate fi împărtășită Tuturor sfinților, pe care, Al nostru Dumnezeu îi are, Și cărora, acum, a vrut, Ca să le facă cunoscut – Așa cum a găsit cu cale – Această taină-a slavei Sale Și necuprinsa bogăție, Ca Neamurile să o știe. Taina ascunsă, pentru lume, Iată ce spune-acum, anume: Iisus Hristos, aflat în voi, Nădejdea slavei de apoi. Pe El, Îl propovăduim Și, sfat, oricui, îi dăruim, Căci vrem ca să îi învățăm, Pe toți, și să-i înfățișăm, În urmă – în Hristos Iisus – Desăvârșiți. Iată, v-am spus La ce trudesc, anume, eu, Ce fel de luptă port, mereu, După puterea Lui cea mare – După a ei măsură, care A fost, în mine, așezată, Și prin tărie se arată.”