Pavel și Sila se rugau,
La miezul nopții, și-nălțau
Cântări de slavă, tot mereu,
Spre lauda lui Dumnezeu.
Cei care-nchiși, cu ei, erau,
În liniște, îi ascultau.
De-odată, ca stârnit de vânt,
Mare cutremur de pământ
Pornitu-s-a, de s-a simțit
Cum temnița s-a zguduit,
Din temelie, dezlegați
Fiind toți cei întemnițați.
Când temnicerul s-a sculat
Și a văzut ce s-a-ntâmplat –
Cum lanțurile-au căzut jos,
Cum s-au deschis uși – iute-a scos,
Sabia, de la cingătoare,
Căci a voit să se omoare,
Crezând că prinșii au fugit.
Atuncea, Pavel i-a vorbit:
„Să nu îți faci, cumva, vreun rău,
Ci sabia, la locul său,
Așeaz-o! Nimeni n-a fugit!”
Când temniceru-a auzit
Aceste vorbe, a cerut
O lumânare și-a văzut
Că totu-i precum i s-a spus.
Speriat, atuncea, el s-a dus,
La Pavel și Sila. Apoi,
Îndată-n fața celor doi,
Jos, la pământ, s-a aruncat;
I-a scos afar’ și i-a-ntrebat:
„Ce pot să fac? Ce-am de-mplinit,
Ca și eu să fiu mântuit?”
Atunci, Pavel și Sila-au spus:
„Să crezi doar, în Domnul Iisus,
Și mântuire-i căpăta
Tu, și cu toată casa ta.”
Astfel, Cuvântul, i-au vestit,
Cuvânt care a fost primit
Și de toți cei din casa lui.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
