Aceia ce s-au risipit,
Atunci când s-a dezlănțuit
Prigoana care l-a răpus
Pe Ștefan, iată că s-au dus
De-ajunseră-n Fenicia,
Cipru și Antiohia.
Acești-au propovăduit,
Mereu, pe unde s-au oprit,
Cuvântul, numai la Iudei;
Dar fost-au câțiva, dintre ei,
Care, din Cipru, se trăgeau;
Alți-n Cirena locuiau.
În Antiohia-au venit
Și-acolo, au mărturisit
Și Grecilor, despre Iisus –
De Evanghelia Lui, le-au spus.
Prin multe locuri, au umblat
Și, peste tot, neîncetat,
Al Domnului braț i-a-nsoțit.
În număr mare, au venit
Oameni, care i-au ascultat.
Încrezători, s-au arătat,
În vorba lor, în ce-au văzut,
Și-apoi, în Domnul, au crezut.
Mult, despre-aceștia, s-a vorbit,
Iar veștile s-au auzit
Pân’ la Ierusalim. Astfel,
Biserica găsi căci cel
Mai potrivit ca să se ducă
Și știri, de-acolo, să aducă,
Barnaba este, negreșit.
Pe dată, el a și pornit,
Spre Antiohia. Ajuns
Acolo, el a fost pătruns
De harul cari l-a revărsat
Domnul, din cer, și i-a-ndemnat
Pe toți, ca hotărâți, mereu,
Să stea lipiți, de Dumnezeu.
De către toți, bine văzut,
Era Barnaba, și știut
Ca om foarte evlavios,
Plin de Duh Sfânt și credincios.
Astfel, mulți oameni au venit
Și, Domnului, s-au alipit.
Apoi, Barnaba a plecat
La Tars, unde l-a căutat
Pe Saul, ca, apoi, să-l ia
Cu sine-n Antiohia.
Un an întreg, ei au luat,
Parte, la adunări, și-au dat
Învățătură, tuturor.
Aicea – ucenicilor –
Întâia oară, li s-a dat,
Un nume nou. Ei s-au chemat
„Creștini”. Deci, a pornit ăst nume,
Din Antiohia, în lume.
În Antiohia, sosiră
Niște proroci, care veniră
De la Ierusalim. Acei
Oameni avură, printre ei,
Pe un proroc, Agab, numit.
Prin Duh, acesta a vestit
Că lumea fi-va bântuită,
Curând, de-o foamete cumplită.
Când lucru-acesta s-a-ntâmplat,
Claudiu fost-a împărat.
Toți ucenicii au găsit,
Că este foarte potrivit,
Ca fiecare, dintre ei,
Să dea fraților lor Iudei,
După putință, ajutor.
Astfel, prin grija tuturor,
Au strâns aceste ajutoare
Și fost-au date, spre păstrare,
Prezbiterilor – sau „bătrâni”.
Ajunseră-n ale lor mâni,
Prin Saul și Barnaba care
Au dus aceste ajutoare.