O vreme rea are să vie,
Când oamenii nu au să fie,
În stare, de a asculta,
De-a suferi și-a căpăta
O sănătoasă-nvățătură.
Atunci, ei fi-vor în măsură
S-asculte doar ceea ce vor –
Deci, ceea ce le place lor –
Și-nvățături au să își dea,
După cum, poftă, vor avea.
Ei, de la adevăr, apoi,
Își vor întoarce, înapoi,
Urechile, fiind dorite
Istoriile-nchipuite.
În toate lucrurile – eu –
Te-ndemn ca, treaz, să fii, mereu.
Fii răbdător în suferință
Și să-mplinești, cu sârguință,
Necontenit, acea lucrare
Ce un evanghelist o are.
În toate dar, te străduiește,
Și slujba, bine-ți împlinește.
Căci eu sunt gata, ne-ncetat –
Aștept numai, să fiu turnat,
Așa precum e o măsură
Din jertfa pentru băutură.
Clipa plecării mi se-arată,
A fi foarte apropiată.
Lupta cea bună, m-am luptat
Și-am isprăvit de alergat,
Căci eu, cu toată sârguința,
Într-una, am păzit credința.
De-acum, m-așteaptă o cunună:
Pe cap, ea o să mi se pună,
Căci ea-i cununa cea pe care
Neprihănirea, doar, o are.
Astă cunună minunată,
În „ziua ‘ceea”-mi va fi dată
Mie, de către Domnul meu,
Dreptul Judecător, mereu.
Și nu doar eu am s-o primesc,
Ci toți acei care iubesc
Venirea Lui. Te rog, pe tine,
Să cauți ca să vii, la mine,
Pentru că Dima m-a lăsat;
E în Tesalonic plecat,
Căci a iubit lumea de-acum
Și, singur, am rămas, pe drum.
Crescens e în Galatia,
Iar Tit e în Dalmația.
Doar Luca este-acum, cu mine.
Pe Marcu, să-l aduci cu tine,
Pentru că el – neîndoios –
În slujbă-mi este de folos.
Iar pe Tihic – precum am zis –
Pân’ la Efes, eu l-am trimis.
Atuncea când sosești, aș vrea
Să îmi aduci, mantaua mea,
Care, în Troua, e lăsată –
La Carp, în casă, e aflată.
Adă, te rog, cărțile mele,
Pe cele care sunt de piele.
Află că Alexandru dar –
Cel care este căldărar –
Necontenit, mi-a făcut rău.
Dar Domnul, după răul său,
Încredințat sunt că, odată,
Îi va da plata meritată.
Iată, ți-am dat aceste vești,
Ca tu să știi să te ferești,
Astfel, de el, neîncetat,
Căci împotrivă-ne a stat.
La-ntâiul meu răspuns, pe care,
Eu l-am rostit, în apărare,
De nimeni n-am fost însoțit,
Pentru că toți m-au părăsit.
Faptul acest, fără-ndoială,
Să nu-l aibă, la socoteală!
Cu mine-a fost doar Domnul meu
Care m-a întărit mereu,
Încât, am propovăduit,
Ceea ce trebuia vestit,
Iar Neamurile, am văzut,
Precum că, partea, au avut
Din plin dar – prin a mea vorbire –
De astă propovăduire.
Astfel, din gura leului,
M-a izbăvit puterea Lui.
De El, voi fi eu, izbăvit,
Din orice rău, și mântuit.
Împărăția Sa cerească,
Apoi, are să mă primească.
Slavă să aibă El, din plin,
În vecii vecilor! Amin.
Spune-i Priscilei, „sănătate”,
Și lui Acuila – al meu frate –
Și-apoi, de-asemeni, tuturor
Din casa lui Onisifor.
Erast e, în Corint, aflat,
Iar pe Trofim, eu l-am lăsat –
Lovit de boală – la Milet
Și sper să își revină-ncet.
Să cauți – până când nu vine
Iarna – ca să ajungi, la mine.
Eubul, Pudens, Claudia
Și Linus, de asemenea,
Doar sănătate, îți doresc.
Toți frații care se găsesc
Aici, cu mine, împreună,
Tot „sănătate”, vor să-ți spună.
Domnul Iisus Hristos să fie,
Cu duhul tău, pentru vecie.
Harul, să îl aveți, din plin,
În vecii vecilor! Amin.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
