„Pavel, Silvan și Timotei,
Spre prea iubiții frați acei,
Cari, în Tesalonic, trăiesc
Și împreună-alcătuiesc
Biserica lui Dumnezeu
Și-a lui Iisus Hristos: mereu
Har să vă deie, îndoit –
De multă pace, însoțit –
Tatăl, aflat în ceruri, sus,
Și Domnul nost’, Hristos Iisus.
Noi trebuie ca, tot mereu,
Să-I mulțumim lui Dumnezeu
Pentru că, iată, am văzut
Cum că credința va crescut
Și-asemeni, dragostea frățească
Ajuns-a, mult, să se sporească.
De-aceea, noi ne lăudăm –
Când, în Biserici, ne aflăm –
Cu voi, pentru credința mare,
Pentru statornicia care –
Când, în necazuri, vă aflați –
Mereu, știți să le arătați.
Aceasta este o dovadă –
Fără putință de tăgadă –
De felu-n care Dumnezeu
Are să judece, mereu,
Doar cu dreptate, căci să știți,
Că vrednici, voi veți fi găsiți,
De-mpărăția-I minunată,
Pentru durerea îndurată.