2 Samuel 18:31-33

Ajunse Cuși și zise-asatfel: „Află acuma, Domnul meu, Vestea cea bună: Dumnezeu, Să știi că ți-a făcut dreptate Și izbăvit ești, împărate, De toți cei ce s-au ridicat Și rău să-ți facă-au încercat.” „Spune-mi acum, te rog frumos, Dar Absalom, e sănătos?” – Mai zise David. „Vreau să știu, Ce s-a-ntâmplat cu al meu fiu!” Cuși s-a uitat, atunci, la el Și i-a răspuns, în acest fel: „Asemeni lui, voiesc să fie Ai tăi vrăjmași, pentru vecie! Toți cei ce vor să-ți facă rău, Să fie ca și fiul tău!” Când împăratu-a auzit, De-un tremur fost-a zguduit. Tăcut, apoi s-a-ndepărtat Și în odaie a urcat. Odaia-n care el s-a dus Era de-asupra porții, sus. Tristețe multă l-a umplut Și-apoi să plângă a-nceput. Urcând pe scări, zicea mereu: „Oh, Absalom! Oh, fiul meu! Mai bine eu aș fi murit, Numai ca tu să fi trăit! Oh, Absalom! Oh, fiul meu! De ce, oare, n-am murit eu?”