2 Samuel 12:1-19

Natan, de Domnu-a fost trimis – La David – și astfel, i-a zis: „Într-o cetate, se găseau Doi oameni cari, vecini, erau. Unul, mereu, s-a-mbogățit, Iar celălalt a sărăcit. Omul bogat avea mulți boi, Precum și foarte multe oi, Dar cel sărac nimic n-avea, Afară doar de-o mielușea, Pe care el o cumpărase. Omul, acasă, o luase Și cu ai săi prunci – împreună – Îi dădeau hrana cea mai bună. Din pâinea lui, s-a înfruptat, Din al său vin ea a gustat, Dormind la sânul omului, La fel ca și copiii lui. Un călător – din drum venit – La cel bogat, a poposit Să se-odihnească, însă el Nu s-a-ndurat, în nici un fel, Să se atingă de-ai săi boi Și nici de turmele de oi Ca, omului, să-i pregătească, Un prânz, la care să-l poftească, Ci el, în grabă, a plecat, La cel sărac și a luat Oița de la casa lui, Și-a dat-o călătorului.” Aflând de astă mârșăvie, David se-aprinse de mânie Și-apoi, către Natan, a spus: „Viu este Domnul Cel de Sus, Că omul care-a săvârșit, Ceea ce mi-ai istorisit, E vrednic ca, ucis, să fie! Voiesc – îndată – să se știe Că patru miei va da-napoi, Din turmele sale de oi, Săracului nedreptățit!” Natan, în urmă, a grăit: „Tu ești acela, împărate! Tu ai făcut aste păcate! De-aceea, Domnul m-a trimis, La tine și, așa, a zis: „Iată că Eu te-am așezat, Peste Israel, împărat. De Saul, Eu te-am izbăvit. Te-am pus, apoi, de-ai stăpânit Peste întreagă casa lui. Nevestele stăpânului Ce l-ai avut, le-am așezat La sânul tău și ți-am mai dat Și casele lui Israel Și-ale lui Iuda, lângă el. Dacă puțin s-ar fi vădit Tot ceea ce ți-am dăruit, Află că Eu – neîncetat – Alte averi ți-aș mai fi dat. Spune-Mi: de ce-ai disprețuit Ceea ce Eu ți-am poruncit, Călcând cuvântul Domnului Și făcând rău, în fața Lui? Pe Urie – pe-acel Hetit – Cu sabia, tu l-ai lovit. Nevasta-n urmă i-ai luat, După ce, pradă, tu l-ai dat, Sabiei Amoniților, Și l-ai ucis, prin mâna lor! De-acuma, sabia va sta, Necontenit, în casa ta, Pentru că M-ai disprețuit Și n-ai făcut ce-am poruncit. Te va ajunge-acum năpasta, Pentru că ai luat nevasta Lui Urie și l-ai ucis.” În urmă, Domnul a mai zis: „Acum, nenorocirea – iată – Din casă-ți, fi-va ridicată Ca, împotrivă, să îți stea! Cu ochii tăi, tu vei vedea Cum soațele-ți am să le iau Și altuia am să le dau. Omul care se va urca, Vedea-vei că se va culca Cu soațele-mpăratului – Aici – în fața soarelui, Pentru că nu M-ai ascultat Și pe ascuns tu ai lucrat. Eu, însă, ceea ce-ți vestesc, Doar la vedere împlinesc, Față de-ntregul Israel Și-n fața soarelui, la fel. David, atunci, s-a întristat Și-a zis, către Natan, de-ndat’: „Iată că am păcătuit, Față de Domnul, negreșit!” Natan, cuvântul, a luat Și-n acest fel, a cuvântat: „Nu vei muri, căci Dumnezeu, Îți va ierta păcatul greu. Dar pentru că dușmanii Lui Hulesc Numele Domnului – Căci ei, cu toții, au văzut Ce fel de faptă ai făcut – Fiul pe care l-ai primit, Are să moară, negreșit!” Natan – în urmă – l-a lăsat Și către casă a plecat. Domnul, cu boală, l-a lovit Pe fiul ce-a fost zămislit De a lui Urie soție, Și grea s-a dovedit să fie Boala care l-a încercat. David, la Domnul, s-a rugat – Pentru copil – și a postit. Apoi, acasă, a venit Și pe pământ – jos – s-a culcat. Bătrânii casei l-au cătat Și să se scoale-au stăruit, Dar împăratul n-a voit. De jos, el nu s-a ridicat Și nici la masă nu a stat Alături de bătrâni-acei, Așa precum îl rugau ei. O săptămână s-a-mplinit Și-apoi copilul a murit. Slujbașii pe cari i-a avut David, atuncea, s-au temut Să meargă și să-i dea de veste Cum că copilul nu mai este, Căci își ziceau: „Când a trăit Pruncul, am mers și i-am vorbit, Dar nu ne dete ascultare. Acum, cine-ndrăzneală are, Să meargă să îl înștiințeze? El are să se întristeze, Mai mult acuma – negreșit – Aflând că fiul i-a murit.” David, însă, a observat Cum că ceva s-a întâmplat, Căci pe slujbași el i-a văzut Vorbind șoptit. A priceput, Cum că feciorul i-a murit, Iar slugilor el le-a vorbit: „E mort, acum, copilul meu?” „E mort, căci fost-a bolnav greu” – Răspuns-au slugile, de-ndat’.