„Vă rog să ascultați de mine,
Și înțelegeți-ne bine!
Este un lucru dovedit,
Că noi nu v-am nedreptățit.
Pe nimenea, n-am vătămat
Și-asemeni, nici n-am înșelat.
Când aste lucruri le rostesc,
Nu vreau ca să vă osândesc,
Căci, dinainte, v-am spus eu,
Că-n inimă, vă port, mereu.
Pe viață și pe moarte, noi,
În inimi, vă avem, pe voi.
Astfel, în voi – în fiecare –
Încredere am, foarte mare,
Și am tot dreptul, mai apoi,
De a mă lăuda, cu voi.
De mângâiere, plin sunt eu,
Și-mi saltă inima, mereu,
De-o mare bucurie-aleasă,
Chiar când necazuri ne apasă.
Vă spun dar, spre știința voastră,
Căci chiar după venirea noastră
În Macedonia, n-am stat,
Și-odihnă, nu a căpătat
Al nostru trup – lupte afară,
Iar înăuntru, temeri, iară.
Dar, numai bunul Dumnezeu,
Care îi mângâie, mereu,
Pe cei smeriți, ne-a mângâiat,
Atunci când Tit s-a-nfățișat.
Să știți că n-am fost mângâiați
Doar prin venirea lui – dragi frați –
Ci și prin mângâierea care
I-ați dăruit-o fiecare.
Când Tit, la noi, a poposit,
În grabă, ne-a istorisit,
Despre dorința ce-o purtați,
De lacrima ce o vărsați,
De râvna voastră, pentru mine.
Aceste vești mi-au făcut bine,
Astfel încât, când le-am aflat,
Cu mult mai mult, m-am bucurat.
Cu toate că scrisoarea mea
V-a întristat, rău – pentru ea –
Să știți că mie nu îmi pare;
Și chiar dacă, pentru scrisoare,
În urmă, rău mi-ar fi părut,
Căci bine văd că v-a făcut
Ca să ajungeți întristați
(Dar pentru un timp scurt, dragi frați),
Totuși, acum sunt bucuros,
Că ați fost triști, căci, ne-ndoios,
Tristețea doar v-a dat putință
Să vă-ndreptați spre pocăință.
Prea bine știu, dragii mei frați,
Precum că fost-ați întristați,
După cum Dumnezeu a vrut,
Dar pagubă, nu ați avut,
Din parte-ne. Afle oricare,
Că dacă este întristare
După cum Dumnezeu voiește,
Aceasta-ndată se vădește
Că v-a aduce pocăință,
Cari va-ndrepta, orice ființă,
Spre mântuire și, de care,
Nimeni, ca să se plângă, n-are.
Tristețea lumii, înspre moarte –
În schimb – are ca să vă poarte.
Căci uite – după cum văd eu –
Tristețea, de la Dumnezeu,
A scuturat a voastră fire.
Și ce mai dezvinovățire!
Ce frământare a trezit!
Ce frică mare v-a lovit!
Și iată ce dorință-aprinsă,
Precum și-o râvnă neînvinsă!
Și ce pedeapsă, mai apoi!
În toate, arătat-ați voi,
Că, în astă privință, stați,
În fața Domnului, curați.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
