„Lauda noastră este dată,
De mărturia arătată,
De-al nostru cuget, ne-ncetat,
Pentru că-n lume, ne-am purtat –
Și mai ales, față de voi –
Cu o sfințenie care-apoi,
Vine din inimi ce-s curate
Și cari, de Dumnezeu, sunt date,
Pentru că nu ne-am bizuit
Pe-nțelepciunea ce-a venit
Din lume, ci pe harul care,
Al nostru Dumnezeu îl are.
Nu v-am scris, altceva, nimic,
Afară doar de ce, eu zic,
Că voi cunoașteți și citiți –
Și trag nădejdea ca să știți,
Pân’ la sfârșit. Ați și văzut –
Și-n parte, chiar ați cunoscut –
Căci laudă, vă suntem noi,
Precum o să ne fiți și voi
Motiv de laudă, nespus,
În ziua Domnului Iisus.
În astă-ncredințare-am vrut,
Să vin, ca voi să fi avut,
În felu-acesta, așadar –
Atuncea – un al doilea har.
Dacă, la voi, aș fi venit –
În urmă – cred că, negreșit,
Spre Macedonia, porneam,
Iar de acolo, mă-ntorceam,
Iarăși, la voi, ca după-aceea,
Să mă conduceți, spre Iudeea.
Când am luat, în gândul meu,
Această hotărâre, eu,
Credeți că nu am cugetat-o
Și ușuratic am luat-o?
Sau hotărârile pe care
Le iau mereu, credeți voi, oare,
Că-n felul lumii, le-am luat,
Doar pentru a se fi aflat
Atât „Da, da”, în vorba mea,
Cât și, „Nu, nu”, de-asemenea?
Dar, credincios e Dumnezeu
Și martor îmi este, mereu,
Cum că vorbirea noastră-apoi,
Ce-am folosit-o pentru voi,
Nu a cuprins, nicicând, în ea,
Și „Da” și „Nu”, de-asemenea.
Căci Fiul Tatălui de Sus –
Al nostru Domn, Hristos Iisus –
Cari fost-a propovăduit,
În al vost’ mijloc, negreșit
Prin mine și prin Timotei
Și prin Silvan deci – dragii mei –
N-a fost și „da” și „nu”, vreodat’,
Ci El, doar „da”, S-a arătat.
Iată căci ceea ce, mereu,
Făgăduit-a Dumnezeu,
Făgăduințele acele –
Oricât de multe ar fi ele –
În El sunt „da”, necontenit.
Astfel, și „Aminul” rostit,
De noi, prin El, e spus, mereu,
Spre a-L slăvi, pe Dumnezeu.
Acela care ne adună
Și ne-ntărește împreună,
Ca să ne ungă în Hristos,
E Dumnezeu, neîndoios.
El este Cel ce ne-a iubit
Și-n urmă, ne-a pecetluit,
Punând, în inima oricui,
Apoi, arvuna Duhului.”
„Martor, Îl iau, pe Dumnezeu,
În fața sufletului meu,
Că, la Corint, nu am venit,
Căci să vă cruț, eu am dorit.
Nu vreau să creadă cineva,
Că, stăpânire, am avea –
Peste credința voastră – noi.
Dar, împreună, vrem apoi,
Ca să lucrăm, fără-ncetare,
La bucuria voastră mare,
Pentru că voi – dragii mei frați –
Tari, în credință, știți să stați.”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
