Când Solomon a isprăvit
Tot ce-a avut de construit –
Făcuse Casa Domnului,
Pe cea a împăratului
Și tot ce-a mai găsit cu cale
A fi pe placul voii sale –
Domnul, la el, iar a venit
Și-n felu-acesta i-a vorbit,
Când înserarea s-a lăsat:
„Iată că Eu te-am ascultat,
Iar acest loc are să fie
Casa în cari Mi-aduceți Mie,
Jertfe pe care le socot
A fi drept ardere de tot.
Atunci când întâmpla-se-va
Și am să-nchid cerul, cumva –
Încât n-o să mai fie ploaie,
Pământul ca să îl înmoaie –
Când am să fac, prins de furie,
Ciuma, asupră-vă, să vie,
Sau când poruncă voi da iară,
Lăcustele să vină-n țară,
Cuprinsul ei să îl lovească
Și astfel să o nimicească,
Dacă acest popor al Meu
Asupra căruia, mereu,
Este chemat Numele-Mi Sfânt,
Se va smeri pân’ la pământ
Și-n rugăciuni apoi va sta,
Când Fața Mea va căuta,
Iar de la căile acele
Ce s-au vădit precum că-s rele
Se va abate, negreșit,
Îi iert păcatul săvârșit
Și țara-n care locuiește
Poporul se tămăduiește.
Ai Mei ochi fi-vor ațintiți
De-acum, mereu, neadormiți
Și-urechea Mea va fi plecată,
La rugăciunea înălțată
Din acest loc, unde Mi-am pus
Numele Meu, precum am spus!
Acum, aleg și-am să primesc
Casa aceasta și-o sfințesc.
În ea, ochi-Mi vor fi mereu,
Inima Mea, Numele Meu.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
