În mijlocul ăstui popor,
Al Domnului Duh a venit,
Peste cel care s-a numit
Iahaziel – acela care,
Pe Zaharia, tată-l are;
Al lui Benaia, fiu, e el
Și-al lui Matania, la fel.
Din fiii lui Asaf, ieșit
Fusese el, de neam Levit.
Iahaziel a cuvântat:
„Voi toți care v-ați adunat
Din Iuda, la Ierusalim,
Vrând împreună ca să fim
Aici, la Casa Domnului,
Spre-a cere ajutorul Lui,
Vă rog dar, seama să luați
Și cu atenție-ascultați!
Și tu-mpărate Iosafat
Ascultă ce a cuvântat
Domnul: „Să nu vă-nspăimântați
Și teamă să nu arătați,
Văzând astă mulțime care
S-a strâns în număr foarte mare,
Pentru că nu veți lupta voi,
Ci Eu Mă lupt cu ei, apoi.
Mâine, întregul vost’ popor
Să iasă împotriva lor,
Pe dealul Țiț. O să-i aflați
Fiind în vale așezați –
Cu toți – lângă pustiu-acel,
Care se cheamă Ieruel.
Nu trebuie să luptați voi.
Doar așezați-vă apoi,
Pe deal, ca astfel să priviți
Ce izbăvire-o să primiți,
Din partea Domnului. Luați
Seama și nu vă-nspăimântați!
Ierusalime, să n-ai teamă!
Iuda, nici tu, de bună seamă!
Mâine, ieșiți pe deal și-apoi,
Domnul Se va afla cu voi!”
Când Iosafat s-a închinat
Lui Dumnezeu, a fost urmat
De către-ntreg poporul lui,
Aflat în Casa Domnului.
Leviții care se vădeau
Că fii de Chehatiți erau,
Precum și cu aceia care
Din Coreiți sunt, din născare,
Îndată glasu-au ridicat,
Pe Domnul, de L-au lăudat.