2 Cronici 1:7-12

La Solomon, Domnu-a venit, Noaptea, și astfel i-a vorbit: „Cere-Mi acum, tot ce dorești, Căci – negreșit – ai să primești.” Solomon zise: „Ne-ncetat, Bunăvoință-ai arătat Față de David – tatăl meu – Și de aceea, iată, eu Ajuns-am astăzi împărat; Căci Tu, Doamne, m-ai așezat – După cum toată lumea știe – Pe al său scaun de domnie. Fă dar, să fie împlinită Făgăduința cea rostită Față de David – tatăl meu – Căci iată că ajuns-am eu, Să fiu acuma, pus mai mare, Peste poporul Tău, cel care E-atât de mult, încât nu poate Nimeni pe lume-a-l mai socoate, Fiindcă e numărul lui, Ca pulberea pământului! Un lucru numai, îmi doresc: Ajută-mă să dobândesc Înțelepciune, ca să știu Cum să mă port, cât am să fiu, În Israel, conducător. Căci cine, pe al Tău popor, Să-l judece, are să poată, Când mare-n număr, se arată?” Această cerere, făcută De Solomon, a fost plăcută În fața Domnului, iar El A glăsuit în acest fel: „Fiindcă-n inimă-ai avut Astă dorință și n-ai vrut Nici viață lungă și nici bani, Nici moarte pentru-ai tăi dușmani, Ci-nțelepciune doar voiești Să poți ca să Îmi cârmuiești Poporul, iată, am să fac Așa precum îți e pe plac. Așa precum tu îți dorești, Pricepere ai să primești. Mai mult: iată, am să-ți dau ție, Salvă și multă bogăție, Cum nimenea n-a mai avut, ‘Nainte de-a te fi născut Și cum, asemeni, nimenea – Vreodată – nu va mai avea.”