Așa precum eu te-am rugat,
În clipa-n care am plecat,
Din Macedonia, la drum,
Din nou, la fel, te rog acum,
Ca, în Efes, să zăbovești,
Pentru că vreau să poruncești,
La cei care au îndrăznit
Și-nvățături noi, au vestit,
Să înceteze să-i învețe,
Pe alții, dându-le povețe;
Să nu se țină de fantasme,
Să termine cu-ale lor basme
Și cu-nșirări, fără sfârșit,
De neamuri, căci au zămislit
Certuri – așa cum am văzut –
Fără, în schimb, să fi făcut
Ca prin credință, tot mereu,
Ăst lucru al lui Dumnezeu,
Să-nainteze, negreșit.
Oameni-aceștia s-au vădit
Că tot așa fac și acum,
Înaintând pe-al vieții drum.