1 Samuel 17:32-36

David, la Saul, a fost dus Și-n fața lui, astfel, a spus: „Nu vă speriați de Filistean! Să nu-și piardă nici un oștean, Nădejdea, din pricina lui! Eu, robul împăratului, Mă duc la Filisteanu-acel, Căci vreau ca să mă lupt, cu el!” Saul a zis: „Ce tot vorbești? Nu vezi că, un copil, tu ești? Nu poți să-l bați pe Filistean, Pentru că el este oștean, Din tinerețe. E voinic – Războinic e – iar tu ești mic!” David răspunse: „Robul tău, Păstor era, la tatăl său, Iar când un leu – sau urs – venea Și câte-o oaie îi răpea, El alerga, fără de teamă, Și reușea – de bună seamă – Ca oaia s-o salveze-apoi, Și s-o aducă înapoi. Când prădătorul încerca, În contră-mi, a se ridica, De falcă eu îl înhățam De-ndată, și îl omoram. În ăst fel, doborât-am eu, Leul, sau ursul, tot mereu. Iată, cu Filisteanu-acel, Se va-ntâmpla-n același fel, Căci netăiatul împrejur A cutezat s-arunce-n jur, Ocări, care, pe Israel, Căzut-au. Dar nu știe el Că o să fie pedepsit, Căci cu ocări a azvârlit În oștile lui Dumnezeu, Acel care e viu, mereu!”