„Astfel, dacă Iisus Hristos
A pătimit aicea, jos –
În trup – să vă-narmați și voi,
Cu-aceleași gânduri mai apoi.
Căci cu păcatul, a sfârșit
Cel care-n trup a pătimit;
Pentru că el, în vremea-n care,
În trup – s-o mai petreacă – are,
Va trebui ca să trăiască
Nu după pofta omenească;
Doar după voia Domnului,
Își va trăi el, viața lui.
Ajunge dar, că în trecut,
Voi ați trăit și ați făcut
Doar voia Neamurilor, care
Nu-i alta, decât desfrânare,
Poftă, ospețe și beție,
Chefuri cu multă veselie,
Și idolești slujiri vădite,
Cari toate-s neîngăduite.
De-aceea, iată, sunt mirați
Acum, când nu mai alergați,
Cu ei, pe ale lor cărări,
La un potop de desfrânări;
De-aceea, ei vă prigonesc
Acum, și vă batjocoresc.
Dar, socoteală, au să dea,
Curând, în fața Celuia
Cari gata e, de judecată,
Și cari va judeca odată,
Vii și morții, negreșit.
Căci de aceea, s-a vestit
Acuma, Evanghelia,
Și morților, ca ei să stea,
La judecata ce-o să vie
Și astfel, judecați să fie,
Asemeni oamenilor care,
În trup sunt, însă, fiecare
Să viețuiască-apoi mereu,
În duh dar, după Dumnezeu.
Iată sfârșitul tuturor –
Al tuturor lucrurilor –
Este aproate. Deci să știți,
Ca înțelepți, mereu, să fiți,
Și doar în rugăciune, voi
Trebuie să vegheați apoi.
Dar mai presus de toate, vreau,
Un sfat, acuma, să vă dau:
S-aveți o dragoste fierbinte,
Unii, de alții – țineți minte! –
Pentru că dragostea, doar, poate,
S-acopere multe păcate.
De oaspeți, primitori să fiți,
Voi între voi, și nu cârtiți,
Ispravnici buni, fiind mereu,
Ai harului lui Dumnezeu,
Care-i atât de felurit;
Voi – după harul dobândit –
Unii, pe alții, vreau să știți,
Că trebuie să vă slujiți.
Dacă vorbește cineva,
Când va avea de spus ceva,
Să folosească, tot mereu,
Cuvintele lui Dumnezeu.
Atunci când are cineva,
Să îi slujească altcuiva,
Slujirea trebuie-mplinită
După puterea dobândită
De-acela, de la Dumnezeu;
Pentru ca astfel, tot mereu,
Să fie Dumnezeu slăvit,
Prin Cel ce fost-a răstignit,
Deci prin Iisus Hristos, Cel care
Și slavă și putere are,
Acum, în anii care vin,
Și-n vecii vecilor! Amin.