Încolo, toți, la fel să fiți:
Aceleași gânduri să nutriți,
Simțind cu alții și iubind
Pe frați și-apoi, miloși fiind,
Întotdeauna, și smeriți.
Răul, să nu îl răsplătiți
Cu rău; de-asemenea, vreau iară,
Să nu răspundeți cu ocară
Celor care, ocări, rostesc,
Ci dimpotrivă, eu doresc
Ca voi să binecuvântați,
Căci la aceasta-ați fost chemați:
Să moșteniți – vă e chemarea –
Cu toții, binecuvântarea.
„Căci cel ce viața o iubește
Și zile bune își dorește,
Să știe, limba, să-și strunească
Și, de la rău, să și-o oprească.
Apoi, ferească-și fiecare,
De vorbele înșelătoare,
Buzele lui. În drumul său,
Îndepărteze-se de rău,
Căutând pacea s-o găsească
Și tot mereu, s-o urmărească.
Peste toți cei neprihăniți,
Întotdeauna, ațintiți
Se află ochii Domnului,
Și-aminte ia urechea Lui,
La rugăciunile pe care
Ei I le fac, fără-ncetare.
Întoarsă-i fața Domnului,
Doar împotriva omului
Cari face răul.” Însă, cine –
Când plini de râvnă, pentru bine,
Vă dovediți – are să poată,
Ca să vă facă rău, vreodată?
Când doar pentru neprihănire,
Veți suferi, să aveți știre,
Cum că ferice e de voi!
„De ei, să n-aveți teamă-apoi,
Și, tulburați, voi să nu fiți!
În inimi, doar, să Îl sfințiți,
Domn, pe Hristos.” Mereu să stați
Gata, răspunsuri, ca să dați –
În adevăr, fără sfială –
Oricui vă cere socoteală,
Pentru nădejdea ce e-n voi.
Răspunsul vostru dat, apoi,
Să fie dar, de bună seamă,
Plin de sfială și de teamă.
Păstrați-vă, neîncetat,
Al vostru cuget, nepătat,
Căci astfel, cei ce vă bârfesc,
În ceea ce ei vă vorbesc
De rău, să fie rușinați,
Văzându-vă cum vă purtați,
Cum în Hristos – toți, împreună –
Aveți, mereu, purtare bună;
Căci vreau să știe orișicine,
Precum că este mult mai bine
Să suferi – de vrea Dumnezeu –
Că faci doar bine, tot mereu,
Decât dacă ai suferit,
Când lucruri rele-ai săvârșit!
Și cu Hristos a fost la fel,
Pentru că știți prea bine, El,
Cel care e neprihănit,
Pentru păcate-a suferit –
Pentru toți cei nelegiuiți –
Ca ei să fie mântuiți,
Ca să ne poată-aduce-apoi,
La Dumnezeu Tatăl, pe noi.
Dar trebuit-a ca Iisus
Să-nvie-n duh, spre-a se fi dus,
Apoi, la duhurile care
Erau aflate-n închisoare,
Unde a propovăduit
La duhuri cari s-au răzvrătit
De mult, pe când lunga răbdare,
A Domnului, în așteptare,
Încă, pe-atunci, se mai găsea –
Pe când Noe își construia
Corabia, de-au fost salvate,
Prin ea, opt suflete de toate.
Și ce este aceasta, oare?
Icoana închipuitoare
Care, acum, vă mântuiește;
Ea, prin botez, se definește,
Prin care nu te curățești
De-ntinăciunile trupești,
Ci el trebuie ca să fie
A sufletului mărturie –
E mărturia ce s-a dat
De către cugetul curat,
În fața Domnului – prinos –
Prin învierea lui Hristos
Cari după ce S-a înălțat
La ceruri, sus, S-a așezat,
Apoi, la dreapta Domnului
Și Și-a supus tăriei Lui,
Puteri, și orice stăpânire,
Pe îngeri și întreaga fire.”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
