YouVersion
Pictograma căutare

1 Împărați 2:2-4

1 Împărați 2:2-4 BIV2014

„Eu plec pe calea cea pe care Întreaga lume-a merge are. Tu întărește-te, mereu, Și om te-arată, fiul meu! Păzește legea Domnului Și umblă doar pe calea Lui. Poruncile ce au fost date Și-nvățăturile lăsate De către-al nostru Dumnezeu, Tu să le împlinești, mereu, Așa precum ele-au fost spuse Și-apoi, de Moise, au fost puse În cartea legii lui, pe care, Nouă ne-a dat-o, spre păstrare. Dacă așa ai să trăiești, În toate, ai să izbutești. Așa să faci, iar Dumnezeu Să împlinească – fiul meu – Cuvântul care mi-a fost dat, Mie, atunci când m-a chemat. Ia seama și pricepe bine, Cuvintele cari, pentru mine, Le-a spus al nostru Dumnezeu: „Dacă feciorii tăi, mereu, La calea lor au să vegheze Și vor căta să Mă urmeze În toate câte au să vie, Umblând doar în credincioșie – Cu toată inima fiind Și din tot sufletul dorind – Atunci, să fii încredințat Că nicicând nu vei fi lăsat, Fără urmași cari să domnească Și-n Israel, să-mpărățească.”