YouVersion
Pictograma căutare

1 Corinteni 7:21-40

1 Corinteni 7:21-40 BIV2014

Ai fost chemat, când rob erai? Neliniște, tu să nu ai; Dar dacă poți, să folosești Prilejul, să te slobozești. Căci robul care e chemat, În Domnul, e considerat Un slobozit al Domnului. Cel slobod – cari, la rândul lui, Pe vremea când a fost chemat, Ca și om liber s-a aflat – Acum ajuns-a, ne-ndoios, Să fie rob al lui Hristos. Voi, cu un preț, dragii mei frați, Să știți, că fost-ați cumpărați; Deci, nu vă faceți, fraților, Acuma, robi, oamenilor. Ci voi rămâneți, tot mereu, Alăturea de Dumnezeu, În starea-n care v-ați aflat, În vremea-n care v-a chemat.” „În rândurile următoare, Vă scriu de fetele fecioare. Nu am porunci ca să le dau, Din partea Domnului, dar vreau, Ca totuși, să le-aduc un sfat, Ca unul care-a căpătat, Din partea Domnului, har, care Mă face vrednic de crezare. Iată, acum dar – după mine – Ceea ce cred că este bine: În aste vremi, de strâmtorare, Eu mă gândesc că, fiecare, Neîncetat, să se vegheze, Și-așa cum e, să se păstreze. De o nevastă, ești legat? Să nu-ncerci a fi dezlegat. Nu ești legat, de soața ta? Atunci – nevastă – nu-ți căta. Dacă te-nsori, n-ai să greșești, Pentru că nu păcătuiești; Și nici fecioara nu greșește, Atunci când se căsătorește. Știu că ființele acele, Necazuri, au să aibă ele; Căci dacă te căsătorești Ai și necazuri pământești. De-acestea, eu am încercat, Ca să vă cruț, prin al meu sfat. Iată ce vreau eu, fraților, Să vă spun vouă, tuturor: Așa precum am constatat, De-acuma, timpul s-a scurtat. Spun lucru-acesta, pentru cei Cari au soții, pentru ca ei, De-acum, să fie-asemenea, De parcă nici nu le-ar avea; Îl spun și pentru-aceia care, Acuma plâng, plini de-ntristare, Căci ca și cum n-ar plânge – ei – Să fie; îl spun pentru cei Care sunt plini de bucurie, Pentru ca ei, așa, să fie, De parcă nu s-ar bucura; Acel care va cumpăra Să fie-asemeni celui care, Nimic, în stăpânire, n-are; Îl spun celor cari folosesc Această lume, căci doresc A fi, de parcă n-ar putea, Folos, din lume, a avea. Căci chipul lumii – fraților – E un chip lesne trecător. Eu aș dori, însă, ca voi Să fiți fără de griji apoi. Cel care nu-i căsătorit, Să se-ngrijească, negreșit, De lucrurile Domnului, Spre-a fi, mereu, pe placul Lui. Însă vă spun: acel bărbat Care se află însurat, Va căuta, mereu, o cale, Spre-a-i fi pe plac, nevestei sale. Deosebire se arată, Între femeia măritată Și între cea cari, bunăoară, Se află-n stare de fecioară. Cea care nu s-a măritat, Va îngriji, neîncetat, De lucrurile Domnului – Voind a fi pe placul Lui – Cu trup și duh fiind, mereu, Sfântă, doar pentru Dumnezeu. Cea măritată, însă, este – De lucrurile lumi-aceste – Preocupată, ne-ncetat, Să-i placă la al ei bărbat. Aceste lucruri – după mine – Le-am spus doar, spre al vostru bine, Pentru că nu vreau, nicidecum, Ca să vă prind, în laț, acum. V-am spus, să știți că, e frumos, Să Îi slujiți, neîndoios – Fără de piedici – Domnului, Pentru a fi, pe placul Lui. Dar, dacă crede cineva, Că este rușinos, cumva, Ca fata pe cari el o are, Să treacă de a vârstei floare – Dacă nevoia așa cere – Să facă după a sa vrere, Pentru că nu păcătuiește, În caz că o căsătorește. Atuncea când cineva are Să ia o hotărâre tare – Și nu se simte nevoit, Căci este slobod, negreșit, Să facă după cum va vrea, Și-n inimă, o să își ia O hotărâre, bunăoară – De a-și păstra fata, fecioară, Poate să fie-ncredințat Că-i bine cum a procedat. Acuma, trebuie știut, Precum că bine a făcut Și cel ce și-a căsătorit Fata, căci nici el n-a greșit. Dar cel cari n-a fost obligat – Și fata, nu și-a măritat – Acela pare – după mine – Că a făcut, cu mult mai bine. Femeia care-i măritată, De-al ei bărbat, este legată, Neîncetat, de către Lege, Cât va trăi el – se-nțelege. Apoi – când soțul i-a murit – E liberă și – negreșit – Poate să se mărite iară, Însă, în Domnul, nu afară. Dar cred – după părerea mea – Precum că o să fie ea, Cu mult mai mult, mai fericită, Dacă apoi, nu se mărită, Ci va rămâne-așa cum este. V-am spus, acum, toate aceste – Căci după cum gândesc – și eu Am Duhul, de la Dumnezeu.”