„Referitor la ce mi-ați scris,
Iată ce aș avea de zis:
Omul să nu se-atingă-i bine,
De o femeie – după mine.
Doresc, totuși, ca să se știe,
Că doar din pricini de curvie –
Ca să nu cadă în păcat –
Să aibă oricare bărbat,
Nevasta lui. De-asemenea,
Orice femeia va avea,
Bărbatul ei dar, negreșit.
Cel care e căsătorit,
Să-și facă a s-a datorie
De soț, față de-a lui soție.
Soața, apoi, față de el,
Trebuie-a face tot la fel.
Nevasta, peste trupul ei,
Nu stăpânește – dragii mei –
Ci stăpânește-al ei bărbat.
La fel, cu soțul, s-a-ntâmplat:
Nu-i el stăpânul trupului –
Stăpână, e nevasta lui.
Aminte dar, luați cu toți:
De datoriile de soți,
Nu vă lipsiți – fără-ndoială –
Decât prin bună învoială,
Când, postul, vreți să-l împliniți
Și-n rugăciune, stăruiți.
Apoi, să nu vă separați,
Ci, iarăși, să vă-mpreunați,
Ca nu cumva să reușească,
Satana, să vă ispitească
Din pricină că voi – din fire –
Lipsiți sunteți, de stăpânire.
Lucrul acesta, eu vi-l spun
Cu-ngăduință; nu îl pun,
Ca pe-o poruncă, pentru voi.
Aș vrea, ca toți să fiți, apoi,
Exact așa precum sunt eu.
Dar știu că, de la Dumnezeu,
Un dar, primește fiecare.
Astfel, cu darul ce îl are,
Unu-ntr-un fel are să fie,
Altu-n alt fel o să se ție.
Celor ce-s ne-nsurați, la voi –
Și văduvelor, mai apoi –
Le spun că este foarte bine
Dacă rămân, așa, ca mine.
De nu pot să se stăpânească,
Atunci, să se căsătorească.
Mai bine se căsătoresc,
Decât să ardă-i sfătuiesc.
Celor căsătoriți, nu eu
Le poruncesc, ci Dumnezeu,
Ca o nevastă, niciodat’,
Să nu-și lase, al ei bărbat.
(Femeia, care-i despărțită,
Să se mărite, e oprită;
Sau dacă, singură, nu-i place,
Cu al ei soț să se împace.)
La fel, bărbatul e oprit
Ca, soața, să-și fi părăsit.”
„La ceilalți, iată, le spun eu –
Nu le vorbește Dumnezeu:
Atuncea când un frate are,
Alături, o soție, care,
Necredincioasă, se vădește –
Și dacă ea, cu el, voiește
Ca, împreună, să trăiască –
Acesta să n-o părăsească.
Când un bărbat, femeia are
Alăturea, drept soț – și care,
Necredincios, se dovedește,
Însă, bărbatul ei dorește
Ca împreună să trăiască –
Femeia să nu-l părăsească.
Bărbatul cel necredincios,
Sfințit este, neîndoios,
Prin faptul că, nevasta lui
E credincioasă, Domnului.
La fel, e cu soția care
Necredincioasă-i: și ea are
A fi sfințită – dragii mei –
Prin cel care-i bărbatul ei.
Altfel, copiii voști’ – dragi frați –
Ar fi, cu toții, necurați.
Acum, însă – pentru părinți –
Copiii voștri, toți, sunt sfinți.
Când cel necredincios dorește
Să se despartă, nu-l oprește
Nimic, ci poate să o facă.
În astă-mprejurare – dacă
Așa dorește – negreșit,
Nu va putea a fi oprit.
Sora sau fratele, apoi,
Nu sunt legați – să știți și voi.
Căci poate, oare, ca să știe
Aceea care e soție,
Dacă, prin ea, nu-i socotit
Și soțul ei, drept mântuit?
Sau poate soțul ca să știe,
Dacă, prin el, a lui soție
Nu va ajunge socotită,
Și ea, a fi drept mântuită?”
„În colo, vreau ca fiecare
Să își păstreze starea-n care
A fost, de Domnul, așezat,
Atuncea când a fost chemat.
Aceasta e o rânduială,
Pe care – fără îndoială –
Eu, peste tot, am așezat-o
Și, în Biserici, am lăsat-o.
Dacă un om a fost chemat,
Pe când era-mprejur tăiat,
Va trebui ca, negreșit,
Tăiat, să fie socotit.
Dacă un om a fost chemat,
Pe când fusese netăiat,
Să nu se taie împrejur.
Tăierea – printre cei din jur –
Sau netăierea, eu vă zic
Precum că nu este nimic.
Poruncile lui Dumnezeu,
Păzite trebuiesc, mereu,
Căci importante, pe pământ,
Numai cuvintele Lui sânt.
De-aceea, spun că fiecare
Rămâne-va-n acea chemare,
În cari, ‘nainte, s-a aflat,
Atuncea când a fost chemat.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
