„Vă spun, acuma, tuturor –
Ca să cunoașteți, fraților –
Că Evanghelia ce-ați primit-o –
Pe cari am propovăduit-o
Și-n care voi ați și rămas
Până în cel din urmă ceas –
O să v-aducă mântuire,
Doar dacă, fără vreo știrbire,
O veți păzi, cum ați primit-o
Când eu v-am propovăduit-o.
Altfel, degeaba ați crezut,
Căci totu-i, în zadar, făcut.
Așa după cum ni s-a dat,
La început, v-am învățat
Cum că Hristosul a murit
Și-n felu-acesta a plătit,
Ca ale noastre mari păcate,
Să fie șterse și iertate.
Prin moartea lui Hristos Iisus –
Ceea ce prin Scripturi s-a spus –
Întocmai, fost-a împlinit.
Apoi, după ce a murit,
El a ajuns a fi-ngropat,
Dar, în trei zile, a-nviat,
Așa precum fusese zis
Și cum e, în Scriptură, scris.
Lui Chifa, El S-a arătat,
Iar după-aceea – imediat –
Cei doisprezece L-au văzut;
Apoi, în urmă, au putut
Să-L vadă cinci sute de frați,
Din care, mulți, mai sunt aflați,
Încă, în viață, negreșit,
În timp ce uni-au adormit.
Iacov e cel care-a putut –
Către sfârșit – să-L fi văzut,
Iar ultimii L-au întâlnit,
Ai Săi apostoli, negreșit.
După ei toți, eu am urmat,
Căci mie mi S-a arătat.
Eu – stârpitura – am putut,
Pe-al nostru Domn, să-L fi văzut.
Căci eu sunt cel mai ne-nsemnat
Cari, printre-apostoli, sunt aflat.
Nu-s vrednic să mă fi numit
Apostol, căci am prigonit,
Biserica lui Dumnezeu.
Prin harul Său, sunt, astăzi, eu,
Ceea ce sunt. Iar harul Lui,
Aflați dar, că zadarnic, nu-i,
Față de mine. M-am trudit,
Mai mult decât s-au ostenit
Toți, laolaltă; dar nu eu,
Ci harul de la Dumnezeu,
Aflat în mine, ne-ncetat,
Este cel care a lucrat.
Deci, fraților – ori ei, ori eu –
Vom propovădui, mereu,
Doar ce-am primit și ce-am văzut,
Și-n acest fel, voi ați crezut.”
„Dacă se propovăduiește
Cum că Iisus Hristos trăiește –
Căci a-nviat, din morți apoi –
Cum zic dar, unii dintre voi,
Că nu există – fraților –
O înviere-a morților?
Dacă nu este înviere,
Atunci vom spune, cu durere,
Că nici Hristos n-a înviat.