„De daruri, care sunt cerești –
Adică sunt duhovnicești –
Doresc ca să aveți știință,
Să nu fiți în necunoștință.
Atuncea când, păgâni, erați,
Numai la idoli vă duceați,
Precum erați obișnuiți
Și cum ați fost călăuziți.
De-aceea, am să spun, mereu:
Prin Duhul de la Dumnezeu –
Atunci când întâmpla-se-va
Ca să vorbească cineva –
Nicicând, nu va putea fi spus,
Că „Anatema e Iisus!”
A spune, iar, nu va putea
„Iisus e Domnul”, nimenea,
De pe acest întreg pământ,
Decât numai, prin Duhul Sfânt.
Sunt multe darurile-aceste,
Însă, un singur Duh, doar, este.
Sunt multe slujbe – precum știți –
Însă, un singur Domn, găsiți.
Lucruri sunt multe, tot mereu,
Dar este-un singur Dumnezeu,
Cari face totu-n toți apoi,
Și, fiecare dintre noi,
Capătă-n Duh, o arătare
Din cari, folos, un altul are.
De pildă, despre-nțelepciune –
Prin Duh – îi este dat a spune,
Un anumit lucru, cuiva;
Altul primește altceva:
Va căpăta, poate, putință
De a vorbi de cunoștință.
Dar orice lucru, să știți bine,
Că din același Duh, ne vine.