Pe vremea când evreii erau guvernați de judecători, a fost o foamete în țară. Atunci, un bărbat din localitatea Betleem care aparținea de teritoriul lui Iuda, a plecat împreună cu soția lui și cu cei doi fii ai lor, ca să locuiască în zona de câmpie a Moabului ca străin. Bărbatul se numea Elimelec, soția lui se numea Naomi. Cei doi fii ai lor se numeau Mahlon și Chilion. Ei erau efratiți, originari din Betleemul care aparținea zonei locuite de urmașii lui Iuda. Când au ajuns în câmpiile Moabului, și-au stabilit locuința acolo. Dar Elimelec, soțul Naomei, a murit. Și astfel a rămas singură cu cei doi fii ai ei. Aceștia s-au căsătorit cu (fete) moabite; numele uneia era Orpa, iar numele celeilalte era Rut. După ce au locuit acolo aproape zece ani, cei doi fii ai Naomei – Mahlon și Chilion – au murit și ei. Atunci femeia (– mama lor –) a rămas singură: atât fără cei doi fii, cât și fără soțul ei. Și pentru că aflase că Iahve a fost binevoitor cu poporul (ei) și că i-a dat din nou pâine, a decis să plece din câmpiile Moabului împreună cu cele două nurori ale ei. Astfel a plecat Naomi împreună cu ele din zona în care locuise. Intenționau să se întoarcă (împreună) în teritoriul locuit de urmașii lui Iuda. Dar după un timp, Naomi le-a zis celor două nurori ale ei: „Plecați! Întoarceți-vă fiecare la casa mamei ei! Iahve să se poarte față de voi cu bunătatea pe care și voi ați manifestat-o față de cei care au murit și față de mine! Să facă El ca fiecare dintre voi să fie împlinită în casa viitorului soț!” Apoi le-a sărutat ca pentru ultima dată; iar ele au început să plângă. Atunci i-au zis: „Venim și noi cu tine la poporul tău!” Naomi le-a răspuns: „Nu, copilele mele! Întoarceți-vă! De ce să veniți cu mine? Mai pot eu oare să concep fii care să fie apoi soții voștri? Mergeți înapoi, copilele mele! Plecați! Eu sunt prea bătrână să mai am un soț. Chiar dacă aș zice că mai există speranță pentru mine presupunând că aș fi în această noapte cu un bărbat și aș naște fii, ați aștepta voi până vor fi ei maturi? Vă veți păstra voi pentru ei, fără să vă măritați (până atunci)? Nu, copilele mele! Amărăciunea mea este prea mare gândindu-mă la voi; pentru că mâna lui Iahve s-a îndreptat împotriva mea!” Nurorile au început iarăși să plângă. Orpa și-a sărutat soacra de rămas bun și a plecat. Dar Rut a rămas împreună cu ea. Naomi i-a zis: „Cumnata ta s-a întors la poporul ei și la zeii pe care-i slujea inițial. Du-te și tu după ea!” Rut i-a răspuns: „Nu insista să te abandonez plecând de la tine. Unde mergi tu, vreau să merg și eu. Unde locuiești tu, vreau să locuiesc și eu. Poporul tău va fi și poporul meu, iar Dumnezeul tău va fi și Dumnezeul meu. Unde vei muri tu, voi muri și eu și tot acolo vreau să fiu și îngropată. Iahve să Își manifeste față de mine toată severitatea Lui dacă altceva decât moartea mă va despărți de tine!” Constatând că este decisă (irevocabil) să meargă cu ea, Naomi a încetat să îi mai vorbească la fel ca până atunci. Au plecat amândouă și au călătorit împreună, până au ajuns la Betleem. Când au intrat în Betleem, toți cei din oraș și-au manifestat interesul față de apariția lor. Femeile se întrebau: „Aceasta este Naomi?!” Dar ea le-a răspuns: „Nu mă mai numiți Naomi, ci Mara; pentru că Cel Omnipotent m-a amărât mult. Când am plecat, aveam tot ce îmi era necesar (existenței); dar Iahve m-a adus înapoi cu mâinile goale. De ce să mă mai numiți Naomi, din moment ce Iahve – Cel Omnipotent – a pronunțat sentința, aducând (apoi) necazul împotriva mea?” Așa s-a întors Naomi din câmpiile Moabului împreună cu moabita Rut care era nora ei. Ele au ajuns în Betleem, tocmai când începea sezonul pentru seceratul orzului.