Psalmii 139:1-18

„Doamne, Tu mă observi și mă cunoști! Știi când stau jos și când mă ridic. De la mare distanță, Tu îmi cunoști gândurile. Îmi analizezi comportamentul și vezi locul unde mă odihnesc noaptea. Tu mă cunoști până în cele mai mici detalii. Înainte să îmi ajungă cuvântul pe buze, Tu, Doamne, deja cunoști gândul pe care îl voi exprima. Tu mă înconjori și Îți pui mâna peste mine. Acest mod în care mă cunoști, este extraordinar pentru mine. Capacitatea Ta de cunoaștere este atât de avansată, încât nu o pot înțelege. Unde să plec din prezența Spiritului Tău? Unde să fug din fața Ta? Dacă voi urca în cer, Tu ești acolo! Dacă îmi pun patul în locuința morților, constat că ești și acolo! Zburând cu aripile luminii de dimineață, aș putea să mă duc să stau la capătul mării. Dar și acolo mă conduce mâna Ta; și sunt apucat cu dreapta Ta! Aș putea să zic: «Este o certitudine faptul că (nu voi mai fi văzut atunci când) întunericul mă va ascunde, iar lumina din jurul meu se va transforma în noapte». Dar nici chiar întunericul nu este un obstacol pentru Tine. Noaptea luminează ca ziua; și (pentru Tine) întunericul este ca lumina. Tu mi-ai conceput rinichii. Tu m-ai țesut în uterul mamei mele. Te laud pentru că sunt o creatură atât de minunată; și lucrările Tale sunt superbe! Sufletul meu cunoaște foarte bine acest lucru. Oasele mele nu erau ascunse de Tine când am fost făcut într-un loc secret și când am fost țesut (ca) în adâncimile pământului. Când eram doar un embrion nedezvoltat, ochii Tăi mă vedeau; și în cartea Ta erau scrise toate zilele (vieții mele) care mi-au fost destinate – înainte să existe vreuna dintre ele. Dumnezeule, cât de dificil de înțeles sunt gândurile Tale! Cât de mare este numărul lor! Când le număr, sunt mai multe decât boabele de nisip. Când mă trezesc, sunt tot cu Tine.